Reclamă

Administrația Națională pentru Meteorlogie (ANM) a emis, în urmă cu puțin timp, o nouă avertizare de vreme rea, care este valabilă în aproape toată țara. 

Avertizarea ANM de vreme rea este valabilă pentru Oltenia și sudul Banatului, până miercuri. Nopțile și diminețile vor deveni începând de marți până vineri, geroase în vest, nord și centru. Bucureștiul și 10 județe intră sub Cod galben de vânt puternic, cu rafale de 70 km/h.

Avertizare meteo de vreme rea. ANM anunță ger, ninsori și vânt puternic

Astfel, potrivit avertizării meteo ANM, în intervalul luni ora 10.00 – miercuri ora 10.00, în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp) la început predominat sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Totodată, precipitațiile vor fi slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Tot ANM transmite că în unele zone se va forma polei.

Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.

Avertizare meteo de vreme rea. ANM anunță ger, ninsori și vânt puternic în cea mai mare parte a țării
Pixabay

Cod galben de vânt puternic până marți

În același timp, tot astăzi ANM a emis și un cod galben de vânt, valabil până marți. Astfel, de luni ora 14.00 până marți ora 11.00, în sudul și estul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei vânt cu viteze de 55…60 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 60…70 km/h. Codul galben vizează Bucureștiul și județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Călărași, Giurgiu și Teleorman.

Un alt Cod galben, în vigoare de marți ora 11.00 până miercuri ora 10.00, estimează vânt puternic în estul Munteniei, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, temporar cu viteze de 55…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 65…75 km/h.

A doua alertă Cod galben va fi în vigoare în Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța.

 


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro