În vară, Cati, soția lui Adrian Minune, a fost la un pas să își piardă viața, dar, din fericire pentru ea și familia ei, medicii au intervenit la timp.
Soția lui Adrian Minune a suferit Atac Vascular Cerebral (AVC) și a fost operată de urgență la o clinică din Turcia. Karmen, fiica manelistului și a lui Cati a dat noi detalii despre una dintre cele mai grele momente pe care le-a trăit vreodată.
Noi detalii despre AVC-ul suferit de soția lui Adrian Minune
Invitată „La Măruță”, artista a povestit că întrega familie s-a speriat foarte tare. Dar, până la urmă, soția lui Adrian Minune a trecut și prin aceasta cumpănă.
„Am trecut cu bine peste o situație dificilă, pentru că nu este ușor ceea ce a avut mama noastră. Ne-am speriat foarte tare, pentru că nu mulți oameni scapă de problema asta.
E vorba despre un anevrism și un AVC, făcut la o vârstă destul de fragedă, spun eu, pentru că în ochii noștri mama e mereu tânără și nu am acceptat nicio secundă ideea.
În momentul în care am aflat ce s-a întâmplat, nu mi-am dat voie să accept cealaltă variantă. Am fost în Turcia, am sunat la toate cunoștințele”, a declarat Karmen, în emisiunea Protv.
„Trebuie să ia pastile timp de cinci ani”
La puțin timp de la incidentul care a fost la pas să îi răpească o pentru totdeauna, Adrian Minune spunea că soția lui va urma, după AVC, un tratament îndelungat.
„S-a rezolvat totul, Cati a fost la control în Turcia, e totul foarte bine. Are pastile pe care trebuie să le ia timp de 5 ani. Primul control a fost la o lună de la operație, apoi mai are unul la 7 luni, altul la un an și ultimul la 5 ani. Atunci scapă și de pastile.”, declara Adrian Minune cu câteva luni în urmă.