Reclamă

Simona Halep este o jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA. A ocupat această poziție în două rânduri, între 2017 și 2019. Simona este o femeie împlinită în carieră și nu își mai dorește nimic în acest sens.

Simona Halep nu o duce rău nici pe plan personal. Aceasta s-a căsătorit anul trecut cu Toni Iuruc. Aceștia au o căsnicie fericită și se suțin în planurile de viitor.

1. Unde se află Simona Halep în acest moment

Sportiva se află în Australia unde va participa la cel mai mare turneu de tenis al începutului de an. Aceasta așteaptă cu nerăbdare debutul Australian Open. Vă mai amintiți probabil când sportiva a pierdut finala turneului de Grand Slam, în fața lui Caroline Wozniacki.

2. Ce declarații a făcut Halep despre soțul ei

Planurile Simonei sunt bine puse la punct. Aceasta își dorește sa fie din nou printre cele mai bune sportive. În clasamentul oficial al tenisului feminin, Simona ocupă momentan locul 20. Aceasta își dorește și luptă pentru a reveni în top 10. Sportiva a spus că pasiunea ei este tenisul și că soțul ei o susține în acest sens.

„La un moment dat, m-am gândit că se apropie de final, dar, sincer, după această perioadă de pregătire şi având în vedere cum mă simt acum, cred că mai pot juca câţiva ani. Soțul meu mă susţine în acest sens, familia la fel.

Echipa mea îmi spune că, în continuare, sunt suficient de bună, încât să mă bat cu rivalele mele, aşa că nu mă gândesc la retragere. Vreau doar să mă bucur şi să dau tot ce am mai bun pentru că ştiu că mai am o şansă.” , a declarat sportiva potrivit elle.ro

3. Cum a început povestea de dragoste dintre Simona Halep și Toni Iuruc

Simona Halep și Toni Iuruc  au decis să fie un cuplu din anul 2019, iar nunta celor doi a fost una dintre cele mai așteptate evenimente din această toamnă.

„E foarte frumos (n.r. – inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine” , a mai declarat Simona.

Toni Iuruc are 42 de ani, iar Simona Halep 30 de ani. Ei trăiesc o poveste de dragoste de trei ani. Afaceristul a însoțit-o pe soția sa la turneul de la Wimbledon, atunci când a câștigat trofeul în 2019.

Simona Halep, declarații inedite despre carieră și căsnicie: “La un moment dat, m-am gândit că se apropie de final”
social media

„Să văd cât de competitivă pot fi, în continuare, cât de mult pot câştiga. Sunt motivată să dau tot ce am mai bun, în fiecare zi. Mă bucur, în continuare, de tenis şi de turnee. Sunt exigentă cu mine. Am un staff bun şi oameni de treabă în jurul meu.

Asta e motivaţia mea. Nu mă motivează un singur lucru anume, cum ar fi obţinerea unui rezultat sau câştigarea unui turneu. E dificil orice meci, fie că îl joci în primul tur, în turul doi sau în semifinale. Nivelul e foarte ridicat şi cred că e bine, e bine pentru tenis. Acest an va fi foarte interesant. Abia aştept acest sezon şi pentru a vedea dacă pot rezista la nivel înalt”, a adăugat aceasta cu privire la planurile ei de viitor.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro