Reclamă

Cătălin Măruță este unul dintre cei mai apreciați prezentatori de la noi. Soțul Andrei a reușit să se remarce încă de la prima apariție televizată și nu este de mirare că succesul a apărut instant. Deși nu planificase nicio secundă să devină om de televziune, se pare că soarta a avut alte planuri pentru el. 

Cătălin Măruță este dovada vie că nimic nu este imposibil, dacă muncești suficient de mult pentru visul tău. Gorjeanul a pornit în viață cu ideea de a profesa în domeniul juridic, dar planul de acasă nu s-a potrivit cu cel din târg. După ani buni de studiu, Cătălin a realizat că o astfel de carieră nu este deloc pe placul lui, așa că a încercat altceva.

Prezentatorul a recunoscut că a simțit influența părinților în alegerea traiectoriei în viață. Tatăl lui a fost judecător la Târgu Jiu, așa că era de așteptat să își dorească aceeași soartă și pentru fiul lui. Cătălin Măruță s-a conformat și a ales să urmeze o facultate axată pe domeniul juridic, dar asta nu l-a mulțumit pe tatăl lui.

Cătălin Măruță a fost influențat de familie să aleagă o carieră juridică

Cătălin a recunoscut că marea dorință a tatălui său a fost ca acesta să fie admis la o facultate de stat. Măruță s-a mulțumit și cu o facultate privată și, deși a fost un student foarte bun, cariera juridică nu l-a atras. Drept dovadă, soțul Andrei a ales televiziunea și se pare că a fost cea mai bună variantă pentru el.

Cătălin Măruță nu s-a ferit să recunoască că acesta a fost un moment decisiv din viața lui. De asemenea, crede că a fost singura dată când tatăl lui și-a exprimat clar dezamăgirea față de alegerea făcută de el. Despre toate astea, Cătălin a vorbit deschis în unul dintre episoadele lui de podcast.

„La Nicolae Titulescu, o facultate senzațională, dar o dezamăgire foarte mare pentru tatăl meu. Își dorea foarte tare ca eu să merg la facultatea de stat. Am mers la particulară pentru că în vara respectivă aveam alte planuri. Nu mai aveam chef să stau să învăț ca să dau abia în toamnă examenul la stat.

Țin minte că am avut o discuție cu el în care mi-a spus: <<Dar măcar puteai să încerci la stat>>. La care eu am răspuns că sunt deja student și că vreau să fac altceva”, a povestit Cătălin Măruță în propriul podcast.

Mama a fost statistician. A lucrat foarte mulți ani la Spitalul Județean din Târgu Jiu. Tatăl meu a fost judecător. De asta am și făcut eu dreptul. Am fost influențat din familie. Îmi plăcea când vedeam ce profesie are el și voiam să fiu și eu ca el. A fost judecător pe cazuri penale, o latură foarte grea a meseriei lui. Amândoi sunt la pensie de foarte mult timp.”, a completat Cătălin Măruță.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro