Reclamă

Antonia s-a confesat fanilor ei din mediul online și se pare că întâmpină din nou probleme pe rețelele de socializare. Pentru artistă, nu este prima dată când are parte de asemenea neplăceri. Așa că a simțit nevoia să le povestească admiratorilor ei prin ce este nevoită să treacă din nou. Frumoasa cântăreață va lua niște măsuri care să îi protejeze viața privată și îi îndeamnă pe toți cei care o urmăresc să facă același lucru pentru a evita problemele.

Cu câteva ore în urmă, Antonia a vorbit din nou despre problemele care sunt pe rețelele de socializare și a ținut să ofere câteva sfaturi celor care au dificultăți similare cu ale ei din cauza celor care aruncă în mod gratuit cuvinte jignitoare.

Antonia, confesiuni în ceas de seară în mediul online

Antonia este o fire deschisă și de fiecare dată s-a arătat foarte dornică să povestească cu fanii ei din mediul online, însă se pare că situația a scăpat de sub control în ultima vreme. De data aceasta, artista a abordat un subiect foarte actual, dar care oferă și foarte multe bătăi de cap și emoții neplăcute. Cântăreața a luat deja decizia de a-și ține viața personală cât mai ascunsă de ochii lumii.

Se pare că artista este în căutarea păcii interioare și a echilibrului, însă pentru a ajunge în acest stadiu ar trebui să fie din ce în ce mai discretă cu privire la viața sa personală. Vedeta simte că a ajuns în punctul în care nu mai tolerează ideea de a trăi pentru alți oameni, așa că va lua măsuri pentru ca situația să se reechilibreze.

Antonia, ținta haterilor din nou! Artista a ajuns la capătul puterilor: „Vreau să fiu bine” / FOTO
social media

„Protejează-ți lucrurile private. Postează doar ceea ce vrei tu să se vadă, doar ce vrei tu. Bucurați-vă de viața voastră și în privat pentru că este mult mai bine. Ne-am obișnuit să le arătăm oamenilor tot ceea ce facem. Nu este rău, dar sunt și mulți oameni care îți trimit așa niște energii negative. Măcar găsiți un echilibru. Adevărul e că ne-am cam tripat pe treaba asta. Trăim pentru alți oameni, să vadă ei ce facem și cum suntem. Și da, sunt și eu o victimă aici, pentru că altfel nu a-și fi făcut aceste story-uri aici. Vreau să găsesc un echilibru personal, pentru mine, să fiu eu bine.”, s-a confesat Antonia în fața fanilor.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro