Reclamă

Cercetătorii de la Spitalul Universitar din Marsilia au descoperit, pe 10 decembrie, o nouă tulpină a COVID-19. De atunci, în Franța au fost depistate 12 cazuri cu această mutație, primul dintre ele la un bărbat care s-a întors din Camerun.

Potrivit cercetătorilor francezi, citați de DailyMail, noua varianta, denumită provizoriu B.1.640, are 46 de mutații. Informația despre această mutație a fost publicată pe medRxiv, un site care distribuie manuscrise nepublicate în domeniile medicinei, cercetării clinice și științelor legate de sănătate, în cadrul unui studiu preliminar.

Francezii au descoperit o nouă variantă COVID-19 care poate deveni letală

Noua variantă a coronavirusului ar putea proveni din Camerun, țara de unde a venit pacientul zero. Totodată, oamenii de știință spun că deși mutația a fost descoperită pe 10 decembrie, nu s-a răspândit rapid de atunci.

Până acum, noua tulpină nu s-a răspândit și în alte țări, dar a început să fie investigată de Organizația Mondială a Sănătății.

„Avem într-adevăr mai multe cazuri ale acestei noi variante în zona geografică Marsilia”, a declarat profesorul Philippe Colson, care conduce unitatea de cercetare care a descoperit tulpina.

Cercetătorii cred că, probabil, tulpina a evoluat dintr-un virus mai vechi: „ Aceste observații arată încă o dată impredictibilitatea apariției noilor variante SARS-CoV-2 Și ele exemplifică dificultatea de a controla răspândirea ulterioară”.

Alertă în toată lumea! Francezii au descoperit o nouă variantă COVID-19 care poate deveni letală
Pixabay

Situația cazurilor și deceselor COVID din România

Până la ora transmiterii acestei știri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.813.056 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.559 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.  1.741.871 de pacienți au fost declarați vindecați.  

Totodată, până azi, 58.814 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.01.2022 (10:00) – 03.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (9 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș și Vaslui.

Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.

15 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

 


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro