Niculina Stoican este o mamă devotată, care și-a crescut copilul cum a știut mai bine. Fiul artistei nu mai e demult un copil. În prezent, acesta are vârsta de 28 de ani. Interpreta de muzică populară este foarte fericită de cât de frumos a crescut băiatul ei și de omul care a ajuns. Niculina Stoican are un singur fiu.
În cadrul unui interviu, Niculina Stoican a povestit fanilor ei despre cât de armonioasă este relația pe care o are cu fiul său. Se pare că acesta nu este dependent de părinți. Prin educația pe care i-a oferit-o, i-a insuflat ideea că este necesar să fie independent în viață, lucru care s-a și întâmplat.
Niculina Stoican este foarte mândră de fiul ei
Niculina Stoican se mândrește că a crescut „un om de nădejde” și că a ajuns la 28 de ani fără să fie dependent de ajutorul părinților lui. În ciuda faptului că a fost un copil extrem de iubit și i s-a oferit totul, acesta a crescut ca fiind o fire independentă, capabil să se susțină și întrețină de unul singur.
„Băiatul meu are 28 de ani. El își vede de drumul și de viața lui. Am reușit prin educația pe care i-am dat-o să dau societății și țării un om de nădejde, un om care își vede de viața lui. Nu este dependent de mine, care poate să facă bine în jur. Asta mi-am dorit foarte tare, ca el să aibă un echilibru, să fie frumos la minte și la trup. (…) Vlad este amprenta noastră. pentru noi, din momentul în care s-a născut Vlad, multe schimbări au fost. Pentru noi a fost definiția vieții noastre. Totul s-a învârtit în jurul lui”, a mărturisit Niculina Stoican în cadrul unui interviu.
Cum se înțelege Niculina Stoican cu fiul său?
Mai mult decât atât, Niculina Stoican știe foarte bine că înțelegerea este foarte importantă în familie. Așa că pune foarte mare preț pe comunicare și respect. Membrii familiei știu cum să comunice astfel încât să nu existe neplăceri din niciun punct de vedere.
Se pare că artista și fiul ei nu au, de regulă, opinii diferite, astfel că nu se ajunge mai niciodată la conflicte din cauza părerilor emise.
„În general, noi nu am avut niciodată discrepanțe în gândire. Am învățat să ținem cont unii de ceilalți, să ne prețuim, să vedem ce dorințe avem, ce se poate face și ce nu se poate face, pentru că nu tot ce visăm noaptea putem să realizăm ziua sau cel puțin în viața mea nu s-a întâmplat așa”, a mai spus artista.