Noaptea dintre ani reprezintă un bun prilej de a petrece până în zori, dar pentru a evita să te îmbeţi şi să îți fie rău a doua zi e bine să ţii cont de câteva sfaturi. În acest fel, te poți distra în voie, fără problema mahmurelii de a doua zi.
Înainte de a începe să consumi băuturi alcoolice, asigură-te că ești bine odihnit. Oboseala împreună cu alcoolul nu fac o echipă bună și te poți trezi amețit într-un timp foarte scurt, fiindcă rezistența organismului este scăzută.
Primul pas este să mănânci înainte de a consuma băuturi alcoolice. Daca vei consuma alcool pe stomacul gol, acesta se absoarbe mai repede. O masă normală luată cu o ora înainte de primul pahar este perfectă. Poți încerca ouă fierte, branză, nuci sau alte alimente bogate in proteine. Rușii sunt cunoscuti pentru faptul ca beau multă votcă fără să se amețească. Aceștia obișnuiesc să mănânce înainte de a consuma alcool. Ei preferă cartofii fierți stropiți cu două linguri de ulei.
![](https://substantial.ro/wp-content/uploads/2021/12/alcohol-1961542_1920-1024x683.jpg)
Alege o băutură mai slabă
Când te gândești ce băutură să alegi, alege o băutură slab alcoolizată, precum vinul, în locul celor mai tari (vodka, gin, whisky, țuică). Ideal ar fi să consumi toată seara același fel de alcool. Dacă amesteci băuturile ai șanse mari să te amețești, chiar și după o cantitate mică, iar mahmureala de a doua zi va fi intensă.
Alege să dansezi sau să te miști, în loc să stai pe scaun și să te uiți cum se distrează ceilalți. În acest fel, alcoolul ajunge să-și piardă mai repede efectul, iar senzația de amețeală va întărzia să apară. Poți să mănânci ceva între băuturi. O gustare servită între două beri, de exemplu, va face ca alcoolul să se absoarbă mai greu în sânge şi astfel nu vei simţi efectele negative ale băuturii.