Drama incredibilă prin care a trecut Marcel Pavel. Este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi, dar, carismaticul cântăreț nu a fost întotdeauna atât de împlinit cum este în prezent.
Marcel Pavel a trecut printr-o adevărată dramă în primii ani de viață. Artistului nu îi este jenă să povestească acum prin ce a trecut când era copil și faptul că a reușit să ajungă sus, în ciuda faptului că nu a fost deloc ușor.
Drama incredibilă prin care a trecut Marcel Pavel. Ce s-a întâmplat în copilărie
Într-un interviu recent, Marcel Pavel a vorbit despre drama pe care a trăit-o atunci când era doar un copil, din cauza neajunsurilor familiei sale.
„Copilăria mea a fost minunată, în sensul că, neavând griji, atunci când ești copil nu ai grijile cotidiene, cu toate că erau foarte multe. Le simțeam, dar le ignoram, aveam forța aceasta. Pentru că familia mea nu avea o situație materială bună, adică precară pot să spun, îngrozitoare… îngrozitor de precară. Erau zile când nu aveam nici ce pune pe masă! Vorbesc serios…
Iarna n-aveam nici palton, vorbesc de toți frații aici, mai ne împrumutam unul pe altul, luam paltonul celui mare, încălțările la fel chiar dacă erau mari, să merg la școală. A fost cam cumplit!
Dar treceam ușor peste aceste lucruri, ne-au marcat, dacă îți spun acest lucru, înseamnă că m-a marcat și pe mine și pe frații mei, ne-au marcat totuși aceste lucruri pentru că făceam și comparație între ce aveau copiii ceilalți cu care ne jucam noi, copii de profesori și de doctori, cu stare materială bună, cu situație materială bună”, a povestit Marcel Pavel pentru FANATIK.
Artistul nu avea nici măcar încălțăminte
Mai mult decât atât, Marcel Pavel a povestit că o maree parte din copilăria lui nu avea cu ce să se încalțe, dar era fericit.
„Ne invitau la ei, aveau covoare din acelea persane groase, mă descălțam… Umblam desculț oricum că nu aveam pantofi… vara. Obligatoriu vorbesc… și nu exagerez, vă jur! Și avea un tip un trenuleț electric, asta se întâmpla în anii 70, pentru mine era ceva minunat, era incredibil pentru mine.
N-aveam nici televizor, mergeam la mătușa mea, miercurea, sâmbăta și duminica mergeam la dânsa să vedem filme. Telecinemateca miercurea, sâmbăta la serialele respective, duminica la fel, divertisment și așa mai departe. Țin minte că și Festivalul Cerbul de Aur, mergeam la dânsa mereu să-l vedem… n-aveam televizor, efectiv!
Nu era ușor! Instrumente, de asemeni, nu am avut, pe care să cântăm, împrumutam.
Dar până la urmă Dumnezeu a ținut cu noi și a spus: Măi, copiii ăștia trebuie totuși să-și urmeze calea lor! Și așa cum a vrut Dânsul și bineînțeles, și noi am fost copii dedicați acestui curs al vieții, în ceea ce privește partea profesională, muzica, în general, pentru că o iubim și ne-am născut să facem acest lucru!’,