Reclamă

Deși Ioana Simion era hotărâtă să divorțeze, se pare că dragostea este mult mai puternică

În ultima vreme cei doi au trecut prin momente dificile. Fostul tenismen a avut anumite probleme de sănătate. Ioana Simion a fost alături de Ilie Năstase chiar și când acesta a avut Covid-19. Dar acum, cei doi se pregătesc de o vacanță minunată.

Ioana Simion este fericită

Facebook

Ioana Simion și Ilie Năstase își petrec Revelionul împreună. Dar nu oriunde. Cei doi vor sta împreună cu familia, într-un loc de vis. Ioana a simțit de mult nevoia de o vacanță și se pare că acum se bucură din plin de ea, alături de cei dragi ei.

“Aici, ninge de două zile ca în povești. Vom face și Revelionul aici, stăm până în ianuarie. Suntem doar noi doi, fratele meu și soția lui. E idilic aici, un loc deosebit, de vis, cum nu am mai văzut de mult. Suntem într-un loc de poveste, la o căsuță, cu saună și jacuzzi, tot confortul.Eu îmi planific în fiecare an unde voi face Sărbătorile și anul acesta mi-am dorit să stau să mă relaxez într-o cabană la munte, în pijamale, eu și cu familia mea. Și uite că fix de toate acestea am avut parte. E și un loc uimitor, încărcat de tradiții aici”, a spus Ioana Simion pentru Click!

Și dacă tot a trecut Crăciun și se apropie un an nou, aflăm și ce vis are Ioana. Își dorește enorm să aibă o căsută la munte și abia așteaptă să o construiască.

,,Îmi doresc sănătate și liniște sufletească! Mai am un vis însă. Acea căsuță la munte pe care vreau să o construiesc. Am cumpărat deja terenul, iar anul viitor începem construcția. Poate facem și noi o pensiune de vis, ca aici, în Bucovina”, a spus Ioana Simion.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro