Reclamă

Dani Oțil a avut mai multe relații amoroase cu femei foarte frumoase din lumea mondenă. Înainte să se iubească cu Mihaela Rădulescu, prezentatorul TV a avut o relație cu Oana Vădeanu. La acea vreme erau colegi de breaslă și au avut o relație la Timișoara, aceasta încheindu-se în momentul în care matinalul a fost nevoit să se mute în capitală.

Dani Oțil ține foarte mult la viața sa personală, așa că de-a lungul timpului ne-a obișnuit cu discreția sa în legătură cu relațiile amoroase pe care le-ar fi avut. Puțini sunt cei care știu că prezentatorul TV s-a iubit cu Oana Vădeanu înainte de a ajunge în București. Chiar dacă era mai în vârstă decât el, cei doi au avut și lucruri de împărțit, motivul separării lor fiind legat și de mutarea lui Dani Oțil din Timișoara în București. Cei doi s-au despărțit în anul 2005.

Separarea celor doi a fost marcată de un scandal care s-ar fi produs de pe urma faptului că nu se înțelegeau atunci când a venit vorba de împărțirea bunurilor comune.

Dani Oțil, despre relația cu Mihaela Rădulescu

După terminarea relației cu Oana Vădeanu, Dani Oțil s-a cuplat cu frumoasa Mihaela Rădulescu. Cei doi s-au iubit nebunește vreme de 6 ani, însă relația lor nu a ajuns să se concretizeze într-o căsnicie. Se pare că prezentatorul TV este foarte recunoscător Mihaelei Rădulescu pentru perioada frumoasă pe care au trăit-o împreună. Admite faptul că a avut foarte multe lucruri de învățat de la ea.

„Mi-a oferit cei mai frumoşi ani. A renunţat la mai multe lucruri decât vă imaginaţi ca să îmi fie lipită. Rămân cu numele ei tatuat pe căptuşeala pielii… m-a făcut alt om, dar mai important, alt bărbat. Femeia care îmi va purta inelul pe deget sau copiii în pântece va avea de ce să îi mulţumească. Uite de asta, prima invitaţie la nunta mea (cu cine s-o califica), e scrisă, în alb, pe numele Mihaelei”, a scris Dani Oțil pe contul de Facebook acum ceva timp.

Cu ce femeie s-a iubit Dani Oțil, înainte de a fi cu Mihaela Rădulescu. Cine l-a făcut „bărbat” pe prezentatorul de la „Neatza”
social media

Dani Oțil este bărbat însurat acum

După terminarea relației cu Mihaela Rădulescu, Dani Oțil a mai avut câteva relații înainte s-o găsească pe aleasa inimii sale, Gabriela Prisăcariu, cea cu care s-a căsătorit și cu care are și un copil. A mai avut o relație cu Miruna Lică, iar în anul 2017 s-a iubit cu Diana Senteș.

 


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro