Elena Merișoreanu va ajunge pe mâinile medicilor după ce perioada sărbătorilor se va încheia. Artista are probleme de sănătate pe care trebuie să le soluționeze pentru ca totul să fie în regulă cu ea.
În trecut, Elena Merișoreanu a mai avut și alte probleme de sănătate. A fost nevoită să facă o operație la corzile vocale și, ulterior, vedeta s-a îmbolnăvit de COVID-19. Acum artista întâmpină alte dificultăți pe care le va rezolva după sărbători.
Știm cu toții că artista are probleme cu picioarele care o pun în situații dificile de fiecare dată, așa că a decis să rezolve această situație pentru a putea face față cu brio tuturor evenimentelor și concertelor.
Tratamentul pe care l-a luat nu au dat rezultatele pe care și le-a dorit, așa că este necesar să treacă la operație. În trecut, artista a fot supusă mai multor operații la piciorul stâng, așa că este necesar să se opereze și la cel drept pentru a se reface complet.
„Toate analizele mi-au ieșit neașteptat de bine. Trebuie însă să mă operez la piciorul drept. Am fost la stângul, acum nu mai are nimic, dar folosindu-l prea mult pe celălalt, acum mă doare cel neoperat. O să mă operez după sărbători. Am artroză, nu mai merge cu tratament, nu mai am cartilagii. Am făcut 25 de celule stem, acid hialuronic, dar nu mai trece, vorba medicului, dacă nu ai cartilagiul, nu se mai reface”, a declarat artista, pentru playtech.ro.
Elena Merișoreanu a fost supusă unei operații la corzile vocale
Elena Merișoreanu a trecut printr-o situație foarte tristă din cauza căreia a fost necesar să amâne câteva concerte. La jumătatea anului 2018, artista a avut probleme cu gâtul pentru că era răgușită. În urma unui consult, medicii au îndemnat-o să facă operație la corzile vocale, altfel ar fi riscat să-și piardă vocea.
Elena Merișoranun a urmat în detaliu sfaturile medicului, iar acum este mai bine ca niciodată. Se pare că artista a avut probleme cu gâtul din cauza aerului condiționat pe care îl folosea în exces atunci când erau temperaturi foarte ridicate.