Andra este o familistă convinsă și preferă să petreacă sărbătorile în sânul familiei, alături de cele mai dragi persoane. Artista nu și-a uitat familia nici anul acesta, așa că toate drumurile duc tot acasă pentru Andra, mai exact la Câmpia Turzii, acolo unde și-a trăit copilăria.
Sărbătorile sunt foarte importante pentru Andra, așa că nu poate concepe să-și petreacă aceste zile atât de speciale departe de cei dragi.
Andra se întoarce acasă de Crăciun
Andra va petrece timp alături de familie, părinți, frați și surori. Artista a mărturisit în mediul online că este extrem de nerăbdătoare să bucătărească alături de talentata sa mamă care o așteaptă de fiecare dată cu mult drag.
”Cel mai fain cadou nu se poate cumpăra: timp cu oamenii pe care îi iubești. Azi vă transmit îmbrățișări de la Câmpia Turzii! În program am să stau la povești cu ai mei, dar și să gătesc cu mama, până umplem casa de miros delicios de Crăciun, de cozonac, scorțișoară și portocale. Chiar dacă sunt mamă, azi sunt un copil fericit! Și asta vă doresc și vouă! ❤️”, a spus Andra pe Instagram.
Andra s-a născut într-o familie de artiști
Pe Andra o cunoaște toată lumea, de la mic la mare. Are o voce inconfundabilă și reușește de fiecare dată să se facă plăcută oriunde ar merge. Mulți membrii ai familiei sale sunt artiști, iar Andra nu poate decât să fie mândră. De exemplu, atât fratele ei, cât și soția acestuia sunt artiști extrem de talentați și au un succes foarte mare.
Dacă Andra și-a rezervat sărbătoarea de Crăciun pentru a petrece timp alături de oamenii pe care îi iubește, de Revelion lucrurile vor sta cu totul diferit. Noaptea dintre ani o va prinde pe frumoasa artistă muncind. Cântăreața va susține câteva concerte de pe urma cărora va scoate sume frumușele.
Cu toții știm că Andra se numără printre cei mai bine plătiți artiști de la noi țară, încasând mii de euro pentru un concert. Sumele pe care le câștigă Andra din concerte depășesc cu mult salariul pe care îl încasează într-o lună Măruță la ProTv.