Elena Gheorghe este o artistă renumită în țara noastră și surprinde publicul cu orice apariție de-ale sale. Este unul dintre artiștii din România care se bucură de un succes colosal. Totodată, indiferent de momentele grele prin care a trecut, a reușit să se ridice rapid. Recent, bunica sa a trecut în neființă, dar artista încearcă din răsputeri să treacă peste acest episod tragic.
Cântăreața și-a plănuit o escapadă la munte în ultima lună a anului. Distracția a început din prima zi și unde dacă nu chiar pe pârtia din Poiana Brașov. Elena Gheorghe s-a bucurat de momente frumoase și amuzante atât pe pârtie, cât și la hotel, unde a fost înconjurată în permanență de juniorii familiei, copiii săi și nepoțeiii săi foarte energici.
Elena Gheorghe, sejur la munte în familie
Elena Gheorghe a plecat astăzi la munte împreună cu întreaga familie. Este o adevărată provocare pentru artistă să-și planifice un sejur special alături de copiii săi, cât și de nepoțiii săi. Într-unul dintre story-urile postate pe contul său de Instagram, cântăreața a postat o fotografie care a amuzat destul de mult fanii. Fiind așezată pe sanie, pare că este atentă la fiica sa, Amelie, când îi explică cum să nu o mai răstoarne de pe sanie. Într-o notă amuzantă, Elena Gheorghe menționează la descrierea fotografiei: „Aici mă învăța ea cum trebuie să fac ca să n-o mai răstorn” și alături un laughter emoticon, semn că este amuzată de situație.
Ce a ajutat-o pe Elena Gheorghe să treacă peste decesul bunicii sale?
Faimoasa cântăreață s-a refugiat în muzică. Pentru cântăreață, musica este cea mai bună terapie sau cel mai bun medicament. În urmă cu ceva vreme, Elena Gheorghe a postat o fotografie, într-un story pe Instagram, în care aceasta ținea un microfon în mână, alături de mesajul „la terapie…”.