Reclamă

Astăzi, de la ora 20:00, a început prima ediție iUmor a noului sezon. Invitatul special din această seară a fost Doru Octavian Dumitru, prezența comediantului fiind o surpriză încântătoare chiar și pentru jurați, nu doar pentru telespectatori.

Mihai Bendeac a declarat că omul este o legendă și își amintește cum, vizionându-i casetele video de multe ori, le învăța pe de rost. De altfel, Delia Matache spune că ei întotdeauna i s-a părut un fenomen, iar Cheloo a mărturisit că pentru el acesta „este unul dintre cei mai importanți comedianți din România” și că Doru a fost invitatul potrivit al serii.

La finalul prestației, Doru Octavian Dumitru a fost aplaudat secunde lungi în sală și comediantul a declarat că „râsul ne ține pe toți în echilibru” și că acesta trebuie mereu promovat.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro