Reclamă

Autoritățile din Noua Zeelandă au anunțat, luni, că un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața după ce s-a vaccinat cu Pfizer împotriva coronavirusului. Conform sursei citate, bărbatul a făcut miocardită, o inflamație rară a mușchiului cardiac, după ce s-a imunizat cu prima doză.

Tânărul a murit la două săptămâni după ce s-a vaccinat. El nu a solicitat sfaturi sau tratament medicamentos pentru simptomele pe care le avea.

1. A murit din cauza vaccinării cu Pfizer

Decesul anunţat luni este al doilea din Noua Zeelandă asociat cu acest efect advers cunoscut, dar rar al vaccinului anti-COVID-19. În august, autorităţile au raportat decesul unei femei care făcuse ambele doze.

„Ţinând cont de informaţiile disponibile în prezent, Consiliul consideră că miocardita a fost probabil cauzată de vaccinare la această persoană”, a indicat într-un comunicat Consiliul independent pentru monitorizarea siguranţei vaccinurilor.

Miocardita poate limita capacitatea inimii de a pompa sânge şi poate altera ritmul cardiac.

2. Cum a reacționat compania

Conform unui purtător de cuvânt de la Pfizer, societatea a luat la cunoștință decesul din Noua Zeelandă și monitorizează toate informațiile posibile privind aceste efecte adverse. Totuși, compania continuă să considere că raportul beneficii-riscuri pentru vaccinul său este unul pozitiv.

Conform consiliului neozeelandez pentru siguranța vaccinurilor, încă doi oameni, între care un copil de 13 ani, au murit după ce au fost vaccinați, tot din cauza miocarditei.

Consiliul a explicat că mai are nevoie de detalii suplimentare înainte de a asocia moartea copilului cu vaccinarea, iar în ce priveşte celălalt deces, cel al unui sexagenar, nu a avut probabil legătură cu vaccinul.

În pofida rarelor efecte adverse, Consiliul a spus că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult riscurile.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro