Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, trage un semnal de alarmă cu privire la valul cinci al pandemiei COVID și apariția Omicron. Mai multe țări europene au intrat deja în lockdown.
Raed Arafat susține că tulpina Omicron în creșterea numărului de cazuri COVID. Varianta Omicron este extrem de contagioasă și poate duce România în zona de criză, încă o dată.
Prezicerea îngrijorătoarea a lui Raed Arafat despre valul 5 al pandemiei. Omicron, un rol decisiv
Impactul Omicron va fi unul de număr de cazuri COVID, în primul rând, spune Raed Arafat, care adaugă că se fac pregătiri pentru orice situație care ar putea să apară:
„Valul Omicron poate să fie diferit față de valurile trecute. Luăm în calcul posibilitatea să apară mai multe cazuri care nu sunt neapărat critice, dar să fie numărul lor mare și să necesite inclusiv tratamente și abordări, nu numai la medicii de familie, inclusiv la Primiri Urgențe.
Este posibil să avem mai multe cazuri care necesită oxigen și necesită tratamente avansate având în vedere numărul mai mic de vaccinați. Sunt mai multe posibilități și ne pregătim pentru oricare dintre ele”, a declarat despre pericolul Omicron, în pandemia COVID, la TVR.
„Românii nu se vaccinează”
În contextul în care alte țări achiziționează vaccinuri suplimentare, Raed Arafat a explicat că la noi în țară problema nu este că nu mai există destule doze, ci ca oamenii aleg să nu se vaccineze.
„Problema, la noi, este să convingem oamenii să se vaccineze. Noi avem vaccinuri, avem acces la vaccinuri, România nu a avut lipsă de vaccinuri, România are problema acceptării vaccinului și delimitării de la dezinformare și de la informațiile false care continuă să circule în jurul acestui subiect”, a mai spus Raed Arafat.