Reclamă

Venezuela este țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume. Cu toate acestea în ultimii ani țara trece printr-o criză fără precedent, oamenii suferă de foamete, dar și din cauză că medicamentele sau chiar și apa potabilă ori sunt greu de găsit ori sunt foarte scumpe.

Numărul copiilor malnutriți a crescut, rata infracționalității s-a dublat, iar numărul deceselor infantile a crescut de 100 de ori. Cândva o țară stabilă din punct de vedere economic, Venezuela a ajuns țara cu cea mai mică creștere economică din lume, iar venezueleni îl consideră vinovat pe președintele Nicholas Maduro.

Pe de altă parte, preşedintele Maduro consideră că vinovaţi de criză ar fi elita business-ului şi forţele de dreapta din ţară, guvernele străine ostile, unele state din OPEC sau seceta din acest an şi a declarat stare de urgenţă pentru a combate războiul economic împotriva Venezuelei, ameninţând că va naţionaliza toate companiile străine, care spune el, sufocă economia.

Timp de mai mulți ani Venezuela subvenționa mâncarea săracilor din vânzările de petrol, însă prețul petrolului s-a prăbușit, iar acum milioane de oameni mor de foame pe străzile Venezuelei. Numai în Caracas s-au înregistrat peste o sută de cazuri în care cei care nu au ajuns la spital au murit de foame.

Situația Venezuelei este una disperată și mulți dintre ei s-au îndreptat către frontiere pentru o viață mai bună sau au primit o mică parte din cele necesare din partea organizațiilor caritabile mondiale, însă și așa situația rămâne una disperată.

 

 

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro