Cuza de la Noaptea Târziu este unul dintre cei mai râvniți burlaci de la noi. Fostul iubit al Ramonei Olaru se lasă foarte greu convis de femeile din viața lui. Acum câteva luni, prietenul lui Emi a fost surprins în compania unei domnișoare. Având în vedere că acum este singur, se pare că nu a fost nimic serios.
La începutul lunii noiembrie, Cuza se afișa tot mai des alături de o domnișoară brunetă. Fanii au început să creadă că lucrurile sunt din ce în ce mai serioase și deja așteptau oficializarea relației. Din păcate, prietenul lui Emi este tot singur, căci relația lui nu a rezistat prea mult.
Cea care l-a dat de gol a fost chiar colega lui de la Antena 1, Alina Pușcaș. Cei doi au filmat materiale pentru Revelion, iar Cuza a fost surpris în timp ce admira o domnișoară. În apărarea lui, concurentul de la „Asia Express” a declarat că acum are tot dreptul să facă asta pentru că este singur.
„Sunt un bărbat la 30 de ani, singur! Să se sublinieze!”, a declarat Cuza, pentru Antena Stars.
Cuza a fost cuplat de către fani și cu Lidia Buble
Glumeață din fire, acum câteva zile, Lidia a spus pe story că așteaptă să se mărite cu membrul Noaptea Târziu, iar de aici până la eticheta de „cel mai nou cuplu” a mai fost un singur pas. Lucrurile s-au potrivit de minune, mai ales că Lidia a deja punct relației cu Harlys Becerra.
„Bă, pe tine te iau, Cuza, fii atent! Am primit mesaje <<Cuza vrea copii>>, <<Cuza știe să gătească>>, <<Își dă tot interesul>>. fii atent că pe tine mă bazez! M-am îmbrăcat să mă ceară de nevastă!”, a spus, glumind, Lidia Buble la petrecerea „Asia Express”.
Cuza luat atitudine și a vrut să fie primul care lămurește situația dintre el și Lidia Buble. Prietenul lui Emi a declarat că între el și Lidia Buble este o simplă prietenie și că nici nu s-a gândit, vreodată, la ceva mai mult.
„Totul a fost o glumă, preluată aiurea. Nici vorba de așa ceva, să fim un potential cuplu. Nici nu mă interesează, nici nu mă afectează. Toată gluma a plecat de la faptul că suntem buni amici.”, a declarat Cuza, potrivit playtech.ro.