Reclamă

Se pare că vaccinul anti-COVID produs de Pfizer și BioNTech este mai puțin eficient în fața variantei Omicron a Sars-CoV-2. Totuși, acesta asigură o protecție de 70% împotriva cazurilor grave, conform unui studiu realizat în Africa de Sud. Reamintim că în această țară a fost descoperită pentru prima dată noua variantă a virusului.

1. Studiu important despre vaccinul produs de Pfizer

Potrivit primelor observaţii ştiinţifice, Omicron este o variantă mai contagioasă. Numărul neobişnuit de mare al mutaţiilor pe care îl prezintă ridică numeroase temeri cu privire la capacitatea acesteia de a ocoli vaccinurile.

Cea mai importantă companiei privată de asigurări de sănătate din Africa de Sud a făcut acest studiu, care are la bază 78.000 de teste PCR. Aceste teste au fost elaborate în perioada 15 noiembrie- 7 decembrie.

”O doză dublă a vaccinulu Pfizer are o eficienţă de 70% în reducerea spitalizărilor”, a anunţat preşedintele Discovery, Ryan Noach.

2. Vaccinul avea o eficiență de 93% împotriva cazurilor grave

Vaccinul avea o eficienţă de 93% împotriva cazurilor grave în cazul variantelor anterioare. Expertul spune că în general, eficiența serului este sensibil redusă, cu un număr mare de infectări scurte la persoane vaccinate.

Studiul relevă o eficienţă de 33% împotriva riscului contaminării, iar numărul reinfectărilor este mare, faţă de 80% în cazul precedente variante dominante, delta. Totuși, gravitatea cazurilor este cu 25% mai mică decât la primul val al pandemiei.

Preşedinta SAMRC, o organizaţie de cercetare medicală, Glenda Gray, spune că aceste rezultate sunt foarte încurajatoare. Ea a subliniat faptul că vaccinul este conceput pentru a proteja împotriva spitalizărilor și deceselor.

3. Sistemele medicale a putea fi depășite de numărul infectărilor

”În pofida unor cazuri mai puţin grave, sistemele de sănătate ar putea să fie depăşite de volumul contaminărilor, având în vedere propagarea rapidă a omicron”, avertizează Ryan Noach.

Africa de Sud se confruntă cu o creştere exponenţială a contaminărilor de la apariţia omicron, care se află la originea a 90% din cazuri. Ea este în mod oficial ţara africană cea mai afectată de pandemie şi înregistrează peste 3,1 milioane de cazuri şi peste 90.000 de morţi.

4. Vaccinurile la care au acces cei din Africa de Sud

În această țară oamenii au acces la vaccinul produs de Johnson&Johnson și Pfizer. Peste 20 de milioane de doze de vaccin Pfizer au fost administrate până în prezent.

Guvernul sud-african a anunţat recent vaccinarea cu cea de a treia doză Pfizer, începând din ianuarie.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro