Este sau nu Viviana Spusub însărcinată? Aceasta este întrebare de pe buzele tuturor, în ultimele zile. Au existat numeroase speculații, însă în cele din urmă George Burcea a lămurit întregul misterul și a spus adevărul. Ce a declarat actorul despre întreaga situație?
O imagine postată de George Burcea în mediul online a stârnit numeroase controverse. Mai exact, în fotografie apare o mână de adult ce ține un picoruș de bebeluș. Imaginea a fost însoțită de mesajul „It’s comig” („Vine”), iar pe fundal a fost pusă piesa „Magis Moments”. Astfel, cadrul creat a fost perfect și toată lumea a presupus că în curând actorul va deveni tătic pentru a treia oară.
Mai mult, în cadrul emisiunii „Bravo, ai stil”, Viviana Sposub a declarat că este însărcinată. Ajunsă în fața Ilincăi Vandici, tânăra a trebuit să spună povestea care completează ținuta, aceasta referindu-se la sarcină. Chiar a primit și numeroase felicitări de la colegii de platou.
Ei bine, prin toate aceste lucruri, cei doi au creat cadrul perfect care i-a determinat pe mulți să presupună, pe bună dreptate, că ar aștepta un copil. Mai ales că în repetate rânduri cei doi au declarat că vor să devină părinți.
George Burcea a spulberat misterul
Cum lucrurile au luat amploare, iar speculațiile despre o posibilă sarcină s-au înmulțit, George Burcea a decis că este momentul să facă lumină în acest caz. Actorul a spulberat misterul și a declarat că pentru moment cei doi nu așteaptă un copil.
Mai exact, legat de postarea de pe Instagram, George Burcea a spus că s-au înțeles lucrurile greșit și era vorba despre un film. Mai apoi, acesta a făcut și o declarație în care a infirmat sarcina și a spus că pentru moment nu poate să fie vorba de așa ceva. Cei doi au un prim plan cariera, iar un bebeluș o să vină poate mai târziu.
„Viviana nu este însărcinată. Nu există așa ceva acum. Avem alte proiecte de care ne ocupăm. O poză de pe Instagram nu este o confirmare la sarcină”, a declarat George Burcea, pentru Click.ro.