Lumini albe sau lumini colorate? Odată cu sezonul sărbătorilor vin multe decizii care trebuiesc luate, cum ar fi bradul
De multe ori se reduce la tradiție, dar copacii reali și falși sunt semnificativ diferiți și fiecare este mai potrivit pentru anumite nevoi. Iar dacă stai la casă sigur te-ai gândit să plantezi un brad. Și ce frumos o să arate acel brad cu luminițe, în curtea ta, plin de zăpadă. E posibil să te gândești de două ori, după ce vei citi aceste mituri și superstiții.
De ce nu este bine
Potrivit unor vorbe din bătrâni, nu este bine să plantezi un brad în curtea casei. Asta ți-ar putea aduce doar ghinion. Spre exemplu, în Moldova, se crede că, dacă plantezi un brad în curtea ta, moare cineva din familie. În Muntenia, se zice că asta aduce ghinion în familie.
Se mai spune că dacă o familie plantează un brad în curte, aceasta se va destrăma. De asemenea, bradul care a fost tăiat de pe locul unei case și din lemnul căruia se construiește apoi locuința aduce ghinion. „Casa nu va ţine”.
Există foarte multe superstiții legate de brazi, dar chiar și așa, tot îi vezi destul de des în curțile oamenilor. Dacă chiar vrem să plantăm un brad, trebuie să avem în vedere că rădăcinile unui brad cresc mult în lateral. Așadar, când îl plantăm, trebuie să ne asigurăm ca noua groapă să fie egală cu circumferința crengilor. Brazii trăiesc bine și în umbră, deci putem să nu ne facem griji când alegem locul unde îl vrem.
Poate să crească mare și frumos, atât la umbră, cât și în lumină puternică. Majoritatea brazilor, vor crește mari și largi, ocupând o cantitate enormă de spațiu în curtea ta. De asemenea, dacă sunteți deschiși la plantarea unui veșnic verde mare, luați în considerare că acesta poate să trăiască și mai mult de 100 de ani.