Reclamă

Viviana Sposub este însărcinată!? Pe rețelele de socializare, George Burcea și-a lăsat fanii mască, după ce a publicat o imagine cu un picior de bebeluș, lăsând astfel să se înțeleagă că iubita lui ar fi gravidă. 

Viviana Sposub este însărcinată!?

Viviana Sposub şi George Burcea s-au îndrăgostit la emisiunea „Ferma”, unde au participat în 2020. Cu toate că nimeni nu credea în relația lor, iată că lucrurile stau cu totul diferit. A trecut mai bine de un an de când cei doi formează un cuplu, iar povestea lor de iubire devine tot mai puternică pe zi ce trece.

George Burcea a mărturisit în repetate rânduri că viața i s-a schimbat în momentul în care a cunoscut-o pe Viviana Sposub, femeia care se pare că îl va face tătic în viitorul apropiat.

foto: Instagram

Recent, actorul a dat o veste uriașă pe rețelele de socializare! În prag de sărbători, fostul soț al Andreei Bălan le-a mărturisit fanilor virtuali că va deveni tătic pentru a treia oară. Mesajul acestuia a fost publicat în dreptul unei imagini cu un picioruș de bebeluș. Internauții s-au gândit imediat că Viviana Sposub urmează să aducă pe lume un copil. Mai mult de atât, în urmă cu câteva săptămâni, Viviana mărturisea că și-ar dori enorm să devină mamă.

”De la mine și George vă puteți aștepta oricând la surprize! De toate felurile! Lăsând gluma la o parte, etapa în care noi ne aflăm acum nu e tocmai cea mai potrivită pentru pasul acesta. Dar ne dorim copii împreună și voi fi tare fericită să vă anunț atunci când acest lucru se va întâmpla”, a spus Viviana, în cadrul unui interviu pentru VIVA!

Ce spunea Viviana Sposub despre relaţia cu George Burcea

Concurenta de la ”Bravo, ai stil! Celebrities” a dat din casă și a oferit detalii despre relația cu George Burcea.

„Recunosc! Eu mă aprind cel mai repede, sunt moldoveancă. Dar ce credeți? Și el este! Dacă ne ciondănim puțin, eu sunt prima care face pasul spre el. Mi-e drag de mor și nu pot să stau supărată când îl văd. Motivele, într-adevăr, sunt de multe ori puerile și tocmai de aceea le și uităm repede. Ca orice relație, și a noastră a trecut printr-o serie de schimbări.

Am evoluat mult în anul pe care l-am petrecut împreună. Consider că acum suntem mult mai sudați, mai maturi, mai conștienți de valoarea conexiunii dintre noi. Rar întâlnești astfel de chimie între doi oameni și de aceea lucrăm zi de zi pentru a păstra relația noastră la nivelul pe care noi ni-l dorim și pentru a ne pregăti de următoarele etape ale unei relații sănătoase”, a spus Viviana, pentru sursa citată anterior.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro