Marele trofeu al emisiunii „Masked Singer”, sezonul 2, de la ProTV, a fost câștigat de Andreea Marin. Mihaela Rădulescu a fost cea mai surprinsă atunci când „Muma pădurii” și-a dat masca jos.
Toți detectivii au fost mirați să o vadă pe „Zâna” Andreea Marin sub masca„ Muma Pădurii” la „Masked Singer”, sezonul 2. Mihaela Rădulescu a fost cea care a rămas fără cuvinte.
Mihaela Rădulescu, reacție fabuloasă, după ce a Andreea Marin a câștigat „Masked Singer”
Rivalitatea dintre cele două vedete nu mai este un secret pentru nimeni. Atunci când Andreea Marin și-a dat masca jos la „Masked Singer”, Mihaela Rădulescu a reacționat fabulos.
„Ohh, nuuu. Nu, nu pot să cred așa ceva. Deci nu cred. Șapte ediții am zis că e bărbat, după care m-am prins că nu e. În șapte ediții m-ai păcălit. Ne-ai păcălit pe toți… am fost toți în toate direcțiile”, a spus Mihaela Rădulescu, la ProTV, care a urcat pe scena de la „Masked Singer” și a îmbrățișat-o pe Andreea Marin.
Rivalitatea dintre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu, o poveste veche
În urmă cu aproape 10 ani, Mihaela Rădulescu era interceptată de DNA, în într-un dosar al fostului ei soț, Elan Schwartzenberg. Conform stenogramelor, diva de la Monaco îi aduce mai multe jigniri Andreei Marin.
„Singurul motiv, unicul, pentru care îmi sare ţandăra este inegalitatea dintre mine şi vita aia de MARIN. Asta are un promo pe post, care eu totuşi cunoscând această meserie, costă nişte zeci de mii de euro. Eu am avut un promo de doi lei reali pe hârtie, cu camere”, se arată în interceptările DNA.
În 2012, Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu au acceptat să prezinte câte o emisiune la acelaşi post de televiziune, deţinut de Elan Schawartzenberg, fostul soţ al Mihaelei.
„Dacă vom fi colege, nu va mai putea să spună lucruri urâte despre mine, conform contractului pe care-l am cu ei.
Adică, dacă doreşte să mai aibă atacuri publice la adresa mea, ca cele recente de la o alta staţie, va trebui să plătească nişte amenzi cam mari. Cu alte cuvinte, pe perioada contractului meu cu Realitatea, va trebui să mă iubească cu forţa”, declara Mihaela într-un interviu pentru “PRO TV Magazin”.