Reclamă

În fiecare an, pe 8 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Patapie

Sântul Cuvios Patapie este sărbătorit astăzi în Biserica Ortodoxă. Află cine a fost Sfântul care vindeca oamenii de cancer

Sfântul s-a născut în Egipt, în orașul pe nume Teba, în sec VII. Acesta a părăsit locul natal și a plecat în Constantinopol pentru a trăi viața monahală. Sfăntul Cuvios Patapie și-a construit o colibă lângă zidul marelui oraș, aproape de Vlaherna. A primit în dar de la Dumnezeu darul tămăduirii. Pentru că întreaga viață și-a trăit-o în credință, pe toată durata ei Sfântul a făcut minuni până în ultimul ceas al vieții sale.

Când a trecut în neființă, Sfântul Cvios Patapie a fost înmormântat în Constantinopol, la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul. Moaștele acestuia sunt depuse la Mănăstirea Loutraki.

Calendar ortodox, miercuri, 8 decembrie 2021. Sărbătoare importantă, de care orice bun creștin trebuie să știe
Arhivă

Canon de rugăciune adresat Sfântului Cuvios Patapie

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a vedea cu ochii minţii Slava lui Dum­nezeu, cuvioase, ai nesocotit desfătările lumii, ca pe nişte lucruri stricăcioase şi la cele dorite ai ajuns.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând Crucea pe umeri, cu­vioase şi lui Hristos urmând, ai ajuns la marginile pământului, alungând de la ele mulţimile vrăjmaşilor demoni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Înainteprăznuirea ne izvorăşti astăzi, Preacurată, râul ha­rurilor tale celor înţelegătoare, din care scoţând din destul, te lăudăm pe tine şi cu dragoste te mărim.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frântu-s-au săgeţile cele trimise împotriva tăriei tale, Sfinte Preacuvioase Patapie şi ai rămas biruitor preaviteaz asupra celui ce de-a pururea se războieşte cu noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Laudă împletesc pământenii astăzi Înainteprăznuirii tale, Ceea ce eşti Plină de har şi pri­mesc ca o bună vestire de bu­curie Cinstita ta Zămislire.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro