În urmă cu doar câteva zile, Dana Badea făcea mărturisiri emoționante despre tatăl ei. Fosta ispită se lupta ca tatăl ei, bolnav, să fie transferat la o clinică din Turcia
Fosta ispită a mărturisit că medicii din România nu îi mai dau șanse de supaviețuire tatălui ei, așa că Dana a făcut tot posibilul ca acesta să fie transferat. Din păcate a fost prea târziu. Pe 7 decembrie, tatăl fostei ispite de la ”Insula Iubirii” a încetat din viață. Dana Badea trece prin niște momente cumplite, dar familie ei îi este alături, la fel și cei dragi. Fosta ispită nu s-a mai dezlipit de tatăl ei de frica de a nu-l pierde și asta în timp ce încerca să facă tot posibilul să-l salveze.
Tatăl Danei Badea a murit!
Dana Badea nu a avut parte de fericire în ultimele luni, de când a aflat că tumoarea cu care a fost diagnosticat tatăl ei, în urmă cu doar opt luni, s-a agravat semnificativ.
”În urmă cu opt luni, tatăl meu a fost diagnostigat cu o tumoare. A rămas în tratament, iar în urma analizelor au ieșit că i s-au declanșat mai multe metastaze la nivelul ficatului, plămânilor și oaselor. Am vrut să mergem în Turcia cu el, dar medicul nu ne lasă să mergem cu avionul și nici nu poate fi transportat altfel.
Este foarte riscant pentru el, iar șansele de viață sunt extrem de slabe. Este foarte slăbit, nu mai poate să meargă. Tatăl meu era cel mai puternic om. N-a avut nicio problemă până acum”, a declarat Dana Badea la Antena Stars.
Dana Badea este singură. Contrar multor păreri, internauții au primi răspul acum mult timp. Multe guri rele au judecat-o pe fosta ispită și au presupus că este amanta lui Florin Salam. Dana Badea a acceptat să vorbească despre acest aspect și a negat totul.
Fosta ispită a declarat atunci că l-a cunoscut pe celebrul cântăreț, înainte ca el să fie cu Roxana.
“Nu am avut niciodată o relație cu Florin Salam. Eram prieteni, că nu mai ținem legătura de ceva timp. L-am cunoscut cu mult înainte ca el să o cunoască pe Roxana. Mă plăteau oamenii la care mergeam, nu el”, a declarat Dana Badea în cadrul unei emisiuni.
Peste momentul greu din viața ei de acum, o să treacă împreună cu mama ei. Cele două femei s-au ocupat non stop de tatăl Danei și s-au asigurat că nimic nu-i lipsește acestuia. Chiar dacă Dana spera ca tatăl ei să-și revină, era conștientă de tot ce-i spuneau medicii.