Reclamă

Viața de părinte nu este întotdeauna ușoară, iar acest lucru poate fi confirmat cu tărie de Gabriela Cristea. Vedeta a avut parte de o dimineață deloc pe placul ei, nu a reușit să se odihnească deloc, iar fetițele sale nu i-au ușurat deloc munca de dimineață, înainte să plece la grădiniță.

Gabriela Cristea este un părinte exemplu din toate punctele de vedere. Cele două fiice ale sale, Iris și Victoria, au parte de toată iubirea și atenția părinților ei. Uneori, însă, situația poate deveni mai complicată, mai ales când nu există cooperare din partea celor mici.

Gabriela Cristea a avut o noapte foarte agitată

Gabriela Cristea este mereu activă pe rețelele de socializare și împărtășește cu fanii ei toate evenimentele din viața sa, unele bune, altele mai puține bune. Chiar dacă astăzi a avut o parte de dimineață foarte grea, prezentatoarea TV a găsit timp să vorbească cu fanii ei din mediul online și să îi pună la curent cu evenimentul de care a avut parte.

Gabriela Cristea a mărturisit că cele două fetițe le sale au avut o noapte foarte agitată și a fost nevoită să se mute dintr-un pat într-altul pentru a le liniști pe cele două. Din această cauză i-a fost aproape imposibil să se odihnească așa cum și-ar fi dorit.

Gabriela Cristea, viața de părinte nu este deloc ușoară! Cu ce s-a confrunta prezentatoarea TV: 'Am înjurat de toți” / FOTO
spynews.ro

„Neata! Cum e ziua voastra? A mea e naspa…m-am trezit azi noapte de doua ori pentru fete si am dormit in trei paturi diferite. Cand a sunat telefonul la 07:30 am injurat de toti sfiintii si m-am ridicat din pat taras, mi-am tras pe mine primele haine gasite si m-am apucat sa imbrac fetele. Iris a fost ok, dar Victoria a fost maraita cat pentru toate zilele in care e minunata si a plans de cand am intrat la ea in camera si pana a intrat in usa gradinitei. Apropos, a trimis educatoarea acum niste poze cu clasa si ea rade cu gura pana la urechi…sa se stieeeee! Cand am iesit sa deschid poarta am descoperit vremea mirobolanta cu ceata si umezeala de faci asm si daca nu ai…si daca nu ai…si daca mai vreti, continui. Am treaba ca la balamuc, dar m-am intors acasa, mi-am pus din nou pijamaua si m-am bagat in pat. Mai fac treaba si mai tarziu!”, a scris Gabriela Cristea pe pagina sa personală de socializare.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro