Toată lumea o cunoaște pe Catherine O’Hara pentru rolul din „Singur acasă”. Actrița a interpretat rolul mamei lui Kevin care și-a uitat copilul acasă în timp ce toată familia a plecat în vacanță.
Actrița a mai jucat în filme înainte de „Singur acasă”, precum clasicul „Beetlejuice-Viață de stafie”. Catherine a declarat în trecut că ea privea de Crăciun filme împreună cu familia care i se păreau fantastice. Filmele privite erau cu temă de Crăciun, unde familia era unită sau aveau loc diverse întâmplări. Când i-a fost arătat scenariul de la „Singur acasă”, actriței i-a plăcut atât de mult, încât a acceptat. Astfel a jucat în seria de filme fenomen apărute după anii ’90.
Rolul din serialul „Schitt’s Creek”
Din 2015 până în 2020 Catherine a jucat în serialul „Schitt’s Creek” unde a interpretat personajul Moirei Rose. Actrița s-a integrat bine în rolul său din serialul de comedie, astfel încât spre finalul filmărilor să spună că îi pare rău ca nu va mai putea fi personajul Moira.
„Îmi place să o joc pe Moira, va fi greu să renunț”, spunea vedeta.
Consideră că niciodată nu s-a implicat atât pe mult pentru un personaj, dar că acesta are ceva special.
În serial a putut să-și modifice din replici, cu acordul co-creatorului „Schitt’s Creek”, astfel că acesta îi trimitea actriței o schiță a scenariului și ea modifica sau rescria după bucul ei plac. Și legat de îmbrăcămintea personajului, Catherine a avut un cuvânt de spus. Alături de co-creatorul Daniel verificau ținutele, mai schimbau câte ceva, mai puneau un accesoriu, încât ținutele personajului Moira să fie perfecte.
Pentru rolul Moirei din „Schitt’s Creek”, actrița a primit mai multe premii pentru rolul din serial. Prima decernare a fost în 2020, unde a câștigat „Premiul Primetime Emmy pentru cea mai buna comediantă.” În 2021 au urmat mai multe premii pentru același personaj, precum„Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o comedie” sau „Screen Actors pentru cea mai bună distribuție într-un serial de comedie.”