Reclamă

De-a lungul edițiilor emisiunii „Xtra Night Show”, Dan Capatos a văzut multe lucruri, de la scandaluri de proporții, la împăcări și divorțuri, însă gestul făcut de doi dintre invitații săi l-a luat prin surprindere. Ediția din data de 2 decembrie a emisiunii „Xtra Night Show” a adus o cerere de căsătorie, în direct.

În data de 2 decembrie, în cadrul emisiunii moderate de Dan Capatos, Ion și Raluca, cuplul din emisiunea „Mireasa”, difuzată pe Antena 1, au fost invitații principali. Cei doi s-au cunoscut în cadrul show-ului de la Antena1, au format un cuplu, iar acum au hotărât că este momentul să ducă relația la un alt nivel.

Aflat în platoul emisiunii „Xtra Night Show”, Ion și-a luat inima în dinți și a decis că este momentul să își ceară iubita în căsătorie. Totul s-a întâmplat în direct, iar momentul a fost unul emoționant, chiar și pentru prezentatorul emisiunii.

Cerere în căsătorie în direct! Dan Capatos a fost luat prin surprindere de doi dintre invitați. „E prima oară când asist la un moment din acesta”
Captură video

Dan Capatos, emoționat de cererea în căsătorie

Marele moment a fost unul special, iar Raluca nu a stat prea mult pe gânduri și a spus „Da!”. Întreaga scenă a topit inimile telespectatorilor, dar și pe cea a lui Dan Capatos, care s-a arătat impresionat de gest.

Moderatorul emisiunii a mărturisit că nu a mai asistat până acum la o cerere în căsătorie și le-a urat celor doi tot ce este mai bun.

„Înțeleg emoțiile. Cu buchet frumos, cu inel cu diamante. Buchetul mi-l dai înapoi, îl mai folosim, păstrează inelul și băiatul. A zis «da» imediat, semn că nu au contat momentele mai puțin plăcute. E prima oară când asist la un moment din ăsta, moment care nu e al meu. (…) Să aveți o viață frumoasă, cel puțin precum a fost acest moment”, a spus Dan Capatos.

 


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro