Reclamă

Mihai Petre și Elwira și-au adjudecat titlul de cea mai puternică echipă din „Asia Express”. Cei doi au jucat marea finală cu multă determinare, iar rezultatul a fost cel dorit. Familia Petre a plecat acasă cu 30.000 de euro, ajungând la marele premiu cu câteva minute înainte de Cuza și Emi.

Pentru prima dată în istoria „Asia Express”, nu mai este necesar ca premiul de 30.000 de euro să se împartă. De data asta, banii au mers la Mihai Petre și Elwira, concurenții care și-au dorit cel mai mult să câștige competiția. De-a lungul celor 10 stage-uri, cei doi au demonstrat că sunt de neînvins, atât ca familie, cât și individual.

Mihai Petre și Elwira și-au făcut deja planul. În ce au de gând să investească premiul de 30.000 de euro câștigat la „Asia Express”
ShowBlitz.ro

Mihai Petre știe deja ce va face cu banii

Soții Petre și-au adunat toate puterile pentru a juca o finală ca la carte. Între ei și perechea de pe locul doi nu a fost mare diferență, dar cele câteva secunde au făcut departajarea. Probele din Ierusalim i-au solicitat la maxim pe concurenți, iar asta s-a văzut la finalul zilei. Mihai Petre și Elwira au luptat mai mult ca niciodată, motivați de promisiunea pe care au făcut-o fetelor.

Înainte de a pleca din țară, Mihai și Elwira au promis fetițelor că se vor întoarce învingători și așa a fost. Nici bine nu au intrat în posesia banilor, că deja fanii sunt curioși să afle cum îi vor gestiona. Soții Petre nu au plecat în „Asia Express” pentru bani, ci pentru aventură pe care știau că o vor trăi amândoi. Tocmai de aceea, Mihai Petre a declarat că nu și-a făcut un plan concret cu bani și, cel mai probabil, îi va folosi pentru familie.

„Acest premiu este pentru fetele noastre. Nu cred că există bucurie mai mare decât aceea de a fi un erou pentru fetițele tale. Eu nu îmi imaginam că o să simt atâta emoție într-un show. Nu m-am așteptat. Am avut momente care m-au terminat emoțional. Nu îmi vine să cred că am câștigat pentru că am avut tot felul de momente. Sunt cel mai mândru om acum.”, a declarat Mihai Petre pentru a1.ro


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro