„Cum prepari cea mai delicioasă maioneză de casă” este o întrebare pe care ți-ai pus-o măcăr o dată. Află câteva trucuri care îți vor ușura munca în bucătărie.
Cum prepari cea mai delicioasă maioneză de casă
Probabil te vei gândi la celebra rețetă cu gălbenușuri de ou crude, ulei și amestecat într-un singur sens. Această metodă durează destul de mult și este cea moștenită de la mamele și bunicile noastre. În rețeta propusă, se folosește oul întreg. Astfel, nu veți rămâne cu albușurile uitate în frigider.
Ingredientele pentru această rețetă este următoarea: 1 ou întreg, 250-300 ml ulei, ¼ lingurița de sare, 1 linguriță de muștar, zeamă de lămâie și piper alb după gust. Pentru această rețetă, aveți nevoie și de un borcan.
Mod de preparare
Puneți oul crud, întreg, în borcan, adăugați ¼ lingurița de sare și 1 linguriță de muștar, turnați uleiul în borcan (cam de 4 ori ulei cât volumul oului). Apoi, aveți nevoie de un blender de mână, introduceți blenderul în borcan până la fund, mixați cu blenderul sprijinit de fundul borcanului, în timp ce țineți cu cealaltă mână borcanul fix.
În câteva secunde, maioneza se va forma la fund, ridicați blenderul ușor, centimetru cu centimetru, mixând continuu. Maioneza de casă este gata în mai puțin de un minut, conține mai puțin colesterol decât una făcută numai cu gălbenuș. Se poate aromatiza după gust (cu zeamă de lămâie, piper etc.) și se poate folosi imediat sau, puneți capacul borcanului și îl păstrați la frigider până la o săptămână.
Ceea ce puțini oameni știu este faptul că maioneza poate fi folosită și în post. Tot ce trebuie să faci este să înlocuiești oul cu laptele de soia. Rețeta este aceeași: 250-300 ml ulei, ¼ lingurița de sare, 1 linguriță de muștar,
zeamă de lămâie și piper alb după gust.