În ultima ediție a emisiunii ,,Asia Express” echipa formată din Lidia Buble și sora ei, Estera, a fost eliminată. Cele două nu vor mai putea merge în marea finală care va avea loc în Ierusalim.
Lidia și Estera au părăsit competiția ,,Asia Express”
Ultimele ediții ale emisiunii ,,Asia Expres” au avut parte de elemente surpriză și anume cutii ce conțin nestemate care le vor decide soarta concurenților. Din păcate drumul pentru Lidia și Estera s-a terminat înainte de a ajunge în marea finală. Cele două surori au fost luate prin surprindere atunci când Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, a scos piatra roșie din cufăr.
,,Cea mai pare părere de rău și cel mai mare regret al meu este că s-a terminat jocul pentru noi. Mi-ar fi plăcut sa avem șansa să jucăm ultimul joc împreună. A fost cea mai frumoasă aventură a vieții noastre. Simt că mi-am trăit a doua copilărie. Am simțit că m-am întors în timpul copilăriei și mi-am dat voie să mă joc. Noi ne-am bucurat și am trăit. Ne-am făcut și prieteni. Unul dintre cele mai grele momente pentru noi a fost atunci când am mâncat capul de miel în timpul unei probe”, au declarat Lidia și Estera după eliminarea din competiție.
Participarea Lidiei la emisiunea concurs a luat prin surprindere pe multă lume. Însă, vedeta câștigă o sumă considerabilă pentru fiecare ediție a competiției. Anul acesta, Lidia Buble a fost cea mai bine plătită concurentă de la Asia Express, potrivit impact.ro.
Lidia Buble a luat câteva kilograme în plus
În cadrul uneia dintre probele de la ,,Asia Express”, concurenții au trebuit să se cântărească. Astfel că, Lidia Buble a rămas surprinsă să vadă că s-a îngrășat cinci kilograme. Artista a declarat că la intrarea în competiție avea 53 de kilograme, iar acum a ajuns la 58,4 kilograme.
„Nu! Nu cred! Și m-am urcat pe cântar și am văzut cât am pus pe mine de când am venit în Turcia. Mie mi s-a făcut rău. M-am îngrășat 5 kilograme. Leșin! Doamne ferește, 58,4 kilograme. Este enorm! Mănânc foarte mult de când am venit în Turcia, cerșesesc încontinuu”, a mărturisit Lidia Buble la ,,Asia Express”.