O premieră pentru piața românească! Antena este obligată prin instanță să scoată întreg serialul „Fructul Oprit” de pe toate platformele de difuzare, inclusiv Antena Play.
Această decizie a fost luată de Curtea de Apel, după ce trustul Antena Group a fost acționat în instanță de către Aycan Ece Yoren și Melek Gencoglu, scenariste care au lucrat împreună la scenariul telenovelei „Aşk-ı Memnu’” („Iubire ascunsă”), scenariu realizat după aceeași carte după care s-a realizat și „Fructul Oprit”.
Cele două au intentat acțiunea pe 30 ianuarie 2019, la Tribunalul București, care are ca materie „Proprietatea intelectuală”. În primă instanță acestea au pierdut procesul, atacând ulterior decizia Tribunalului București la Curtea de Apel, aceasta din urmă admisând apelul scenaristelor.
Antena Group a scos deja serialul de pe Antena Play.
Potrivit informațiilor postate pe Portalul Instanțelor de Judecată, decizia prevede:
- Obligă pârâta să retragă de la difuzare, respectiv să restricționeze accesul utilizatorilor la difuzarea serialului „Fructul oprit” sau orice altă comunicare publică a serialului, atât în România, cât şi în străinătate, în limba română sau în orice altă limbă prin intermediul platformei on-line AntenaPlay, a site-urilor de internet sau a altor platforme online.
- Obligă pârâta să se abţină de la orice acte de vânzare, închiriere, împrumut sau orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit către terţi a drepturilor pe care le deține asupra difuzării, producţiei şi exploatării în orice alt mod a serialului de televiziune „Fructul oprit”.
- Obligă pârâta Antena TV Group SA la plata către reclamante a sumei de 920 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată proporţionale cu capetele de cerere admise.
- Obligă Antena TV Group la plata către cele două scenariste a sumei de 4.000 euroîn echivalent lei la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentate de onorariu traduceri (1040 euro), onorariu expertiză (2463 euro) şi onorariu avocat.
Anul trecut, după ce a fost intentată în instanță de către scenariste, Antena Group a declarat pentru Pagina de media:
„Aşa cum am precizat, la lansarea serialului “Fructul Oprit” în România, scenariul primului sezon are la bază romanul turcesc „Aşk-ı Memnu”, după care s-au făcut mai multe ecranizări de-a lungul timpului. Serialul “Fructul Oprit” este produs integral în România pentru Antena TV Group S.A. de către o casă de producţie externă, compania noastră având calitatea de radiodifuzor.”