Reclamă

Biologul Dumitru Jardan a vorbit despre valul 5 al pandemiei, care va fi inevitabil dacă restricțiile se vor relaxa. Specialistul a transmis că este necesară vaccinarea, în continuare, pentru ca oamenii să se protejeze de infectarea cu temutul virus din Wuhan.

Dumitru Jardan a explicat că este foarte important să respectăm în continuare măsurile impuse de autorități. De asemenea, specialistul a punctat că vaccinul este unica soluție pentru stoparea pandemiei. Așadar, este necesar să apelăm și la a treia imunizare. Iar vaccinarea cu doza a treia este recomandată în special persoanelor care au trecut de 50 de ani.

„Prin vaccinare ne putem proteja pe noi”

„Dacă vorbim de relaxarea restricțiilor, atunci următorul val va fi inevitabil. Dacă în continuare lumea nu o să se vaccineze…din păcate o să moară iarăși oameni și o să moară mulți oameni, pentru că momentan noi nu avem nicio soluție bună de a opri valul, decât că ne putem vaccina, și prin vaccinare ne putem proteja pe noi, decât prin distanțare socială, grijă, adică exact măsurile pe care autoritățile de 2 ani le repetă întruna și întruna”, a explicat biologul.

Pixabay

Valul 5 al pandemiei se va înregistra în luna ianuarie?

Valeriu Gheorghiță a vorbit și el despre posibilitatea apariției valului 5 al pandemiei. Acesta a menționat faptul că se pot acumula mutații care fac virusul mai rezistent și trebuie să fim foarte atenți. Potrivit spuselor acestuia, este posibil ca la jumătatea lunii ianuarie să se întregistreze valul 5 al pandemiei.

„În general am văzut că între evoluția epidemică din vestul Europei și cea din România este o distanță de 1,5 – 2 luni. Ne așteptăm ca foarte probabil, după jumătatea lui ianuarie, să înregistrăm și noi o creștere a numărului de cazuri. Îngrijorarea este dată de posibilitatea, cel puțin în plan teoretic, de a se acumula mutații care fac ca virusul să devină rezistent la protecția pe care o avem în urma vaccinării sau în urma trecerii prin boală”, a transmis Valeriu Gheorghiță.


Reclamă

Share.

28 de ani, absolventă a Facultății de Litere din cadrul „Universității din București”. Activează în presă de 7 ani și a lucrat pentru publicații precum: evz.ro, spynews.ro, cancan.ro. Nici experiența din televiziune nu îi este străină, fiind, în trecut, editor pentru două emisiuni de la Antena Stars. Determinarea și munca de care este atât de atașată sunt elementele care i-au trecut în portofoliu interviuri inedite cu unele dintre cele mai cunoscute personaje din lumea mondenă.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro