Adeseori, ne apar în vis simboluri. Semnificațiile acestor simboluri sunt puternic înrădăcinate fie în subconștientul nostru, fie în valorile cu care noi ne-am născut. „Părul” este un simbol sugestiv și foarte puternic în multe culturi. Părul în vis face referire la condiția noastră fizică, sufletească și intelectuală. Dar și la atitudinea pe care o avem față de noi înșine. Tunsul părului are conexiuni puternice cu încrederea de sine și cu atitudinea pe care o ai în momentul în care se schimbă ceva în viața ta. Se referă la modul în care vei reacționa la diferite etape mai puțin plăcute ale vieții tale.
Ce înseamnă când visez că mă tund singur/ă?
Atunci când visezi că îți tai părul este semn că te confrunți cu situații dificile și, astfel, încerci să alungi energiile negative ce s-au adunat în viața ta. Își dorești să tai răul de la rădăcină, pentru că vrei să o iei de la zero, să începi un nou capitol în viața ta. Prin faptul că îți tai părul, ți se prevestește că vei fi dezamăgită și speri, astfel, că vei scăpa de ceea ce îți face rău și îți chinuie sufletul. Tunsul părului este asociat cu etape dificile, cu vești triste, cu inimă rănită, cu trădare în dragoste, dar și cu răzbunare.
Ce înseamnă când visez că mă tunde altcineva?
Dacă o altă persoană îți taie părul înseamnă că o oameni apropiați ție îți constrângeacțiunile și libertatea de a te exprimare. Te presează să acționezi cum tu nu îți dorești și îți dictează cum să procedezi în diferite situații ivite.
Ce înseamnă când visez că mă tund scurt?
Dacă în vis ai părul foarte lung și te tunzi foarte scurt, mare atenție! Înseamnă că există posibilitatea să te confrunți cu probleme de sănătate care îți vor „dezechilibra” liniștea și concentrarea. În această situație, poate semnifica o eliberare! Dar și o motivație puternică de a face o schimbare în stilul de viață.
Ce înseamnă părul tuns dintr-o perspectivă spirituală?
Din punct de vedere spiritual, dacă visezi că te tunzi este semn că ești nedumerit. Nedumerit cu privire la credința și viziunea pe care le ai asupra vieții. Este foarte posibil să poți avea revelații, în sensul că o să ai concepții noi asupra vieții. Dar și asupra modului în care trebuie să te raportezi la religie.