Reclamă

Benone Sinulescu a părăsit scena muzicii românești. Îndrăgitul artist a murit azi, la vârsta de 84 de ani și a lăsat în urmă un gol imens. Colegii lui de scenă încă nu se pot obișnui că „Nea Beni”, așa cum îl alintau, nu mai este printre ei.

Benone Sinulescu s-a stins din viață din cauza unei probleme de sănătate

Benone Sinulescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai muzicii de la noi. Interpretul a avut o carieră fulminantă și nu a luat niciodată pauză de la marea lui pasiune, muzica. Benone Sinulescu anima fiecare încăpere unde mergea, iar la evenimente, era sufletul petrecerii. Toată lumea i-a apreciat munca, mai ales că artistul se lăuda cu 26 de albume lansate și multe piese care au ajuns la inimile fanilor.

Benone Sinulescu s-a stins din viață din cauza unei pneumonii, iar soția și colegii de scenă încă sunt șocați de această veste.

„Am rămas singură, era bine, ne bucuram; dar a făcut o pneumonie de aspirație și s-a dus. N-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza Covid-19. A murit astăzi, la orele 14.30. Îl ducem la o casă mortuară, la o firmă, apoi de aici o să-l ducem la Filarmonica. Îl vom înmormânta la Eternitatea. El este în casă acum, în pat, așteptăm firma mortuară să vină. Sunt distrusă de durere. Nu am nevoie de nimic, pe el înapoi nimeni nu îl mai întoarce!”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, soția lui Benone Sinulescu.

„Nu-mi vine să cred. La drum lung se cunoaște omul. A fost un om deosebit. A ajutat foarte mulți tineri, i-a ajutat foarte mulți ani. A făcut parte din foarte multe juriuri. Condoleanțe familiei și nouă tuturor celor care l-am cunoscut și l-am apreciat” a spus Sofia Vicoveanca potrivit stiridiaspora.ro.

Vestea morții artistului a picat ca un trăznet asupra colegilor de scenă

În afară de Sofia Vicoveanca, alți zeci de artiști, colegi cu Benone Sinulescu sunt distruși de această veste. Benone a fost prezent în viața multor nume mari din ziua de azi. Laura Lavric își amintește cum Benone îi ajuta pe toți cei aflați la început de drum și cum îi motiva cu energia lui pozitivă.

„Doamne ferește, nu știu ce se întâmplă! Ne pleacă artiști valoroși, ne pleacă prieteni. E o diferență de vârstă între mine și Benone. Îmi aduc aminte când am câștigat un aparat de radio la un concurs numai melodiile lui Benone le ascultam. Cel puțin odată pe lună vorbeam pe urmă cu el la telefon. În ultima perioadă nu prea mă mai suna; deși înainte, dacă nu răspundea mă suna el înapoi. Am fost luată prin surprindere de vestea asta îngrozitoare. Ce să spun, să te ierte Dumnezeu. Să te așeze la locul cuvenit pentru faptele pe care le-ai făcut pe pământ. El era mereu tânăr. Avea o energie de nedescris. Chiar am vorbit cu Nicolae Botgros și spuneam despre el că este un fenomen. El imprima și câte 13-14 melodii într-o singură zi. Era fantastic. Astăzi chiar m-am gândit să-l sun pe impresar, ca să vedeți cum funcționează telepatia asta. Nu știu cum a putut să vină moartea. Nu-mi găsesc cuvintele. Îmi pare foarte rău.” a spus Laura Lavric pentru sursa menționată.

 


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro