Reclamă

Mama Simonei Trașcă traversează o perioadă dificilă, în ceea ce privește starea de sănătate. Aceasta a  fost diagnosticată cu pietre la ficat. Pentru a se face bine este necesară o intervenție chirurgicală, însă femeia nu dorește acest lucru. Blondina o roagă public să înțeleagă și să ajungă la operație cât mai repede. 

Mama Simonei Trașcă urmează două tratamente

Simona Trașcă trece din nou printr-o perioadă grea, de data aceasta cu mama sa. Blondina a mărturisit la ,,Antena Stars” că mama ei a ajuns să ia câte un pumn de pastile pe zi. Acest lucru se întâmplă deoarece femeia ia două tratamente, unul pentru ficat și un alt tratament naturist.

”Doamne ajută să vrea până la urmă să accepte să meargă la spital și să-și facă operația, are pietre la ficat, a stat mult timp așa până când a așteptat să o consulte. Nu am reușit de nicio culoare să o duc la un control. După control a aflat că are pietre, mai ia și ea un tratament, i-am cumpărat la tratamente de nu mai știu nici eu. M-am gândit că poate dă Dumnezeu să o vadă prietenele de la biserică și să o convingă ele”, a declarat Simona Trașcă.

Simona Trașcă apelează la prietenele mamei sale

Simona Trașcă / Sursa foto: Instagram

Simona Trașcă spune că nu știe ce să se mai facă cu mama ei și îi roagă prietenele de la biserică să o sfătuiască să facă intervenția chirurgicală. Aceasta s-a interesat de operația pe care mama ei ar trebui să o facă și a aflat că recuperarea după intervenție este una rapidă. Astfel, femeia ar putea să scape de durerile uriașe pe care le are.

,,Stă în fiecare seară și se vaită, zice că îi e rău. Mă rog cu frumosul, nu e copil să o duc cu forța, recuperarea nu e așa grea, nu mă înțeleg cu ea, zice să o las în pace”, a mai spus blondina în cadrul emisiunii.


Reclamă

Share.

19 ani, Student în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Pasiunea pentru scris l-a determinat să aleagă o carieră în jurnalism. Este o persoană curioasă și pregătită să lucreze cu oamenii. Răbdător și creativ, Florin mai are încă o pasiune: fotografia.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro