Reclamă

Pentru marea majoritate a vânzătorilor din România, cele mai mari vânzări din an sunt în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu același lucru putem spune și despre farmacii, care abia în această perioadă au o creștere substanțială în vânzări datorită nivelului ridicat de gripă și răceală.

Compania de consultanță Frames a făcut o analiză care ne arată faptul că vânzările farmaciilor cresc în perioada ianuarie – februarie 2020 din cauza automedicației însușită de români.

Conform Frames, farmaciile au pășit în noul an cu un rezultat record în vânzări, depășind în 2019, granița de 20 de miliarde de lei, cu peste 1 miliard de lei mai mult decât nivelul din 2018. Acest record a fost doborât de cele 4.000 de firme active în domeniul comerțului cu medicamente.

,,În tentativa de a-și găsi singuri soluții pentru problemele de sănătate, românii au apelat, în ultimii ani, tot mai frecvent la farmacii, stimulați fiind și de campaniile agresive de publicitate ale principalelor jucători din piață’’, afirmă analiștii de la Frames.

De la an la an, firmele active în domeniul comerțului cu medicamente a scăzut, în ultimii 10 ani ajungând la 4.000, față de 4.915 care activau în 2010.

,,Ultimii doi ani au însemnat consolidarea pieței de farmacii din România. Marii jucători și-au extins semnificativ rețelele, cu Sensiblu, Dona, Help Net și Catena în prim-plan. Micile farmacii, cu afaceri de pînă în 100.000 de lei, au pierdut teren, ajungând să reprezinte numai un sfert din piață, față de 60% în anul 2010’’, arată analiza Frames.

Deși firmele active pe piața farmaciilor au scăzut, numărul de salariați a crescut cu peste 13.000.

,,Din prisma evoluției din ultimii ani, 2020 se anunță a fi cel mai bun pentru farmaciile din România. Extinderea agresivă la nivel național, investițiile în publicitate, extinderea paletei de produse, optimizarea costurilor și scumpirea medicamentelor vor determina creșterea cifrei de afaceri, probabil, peste nivelul de 22 miliarde de lei’’, estimează analiștii de la Frames.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro