Unul dintre numele de top de la Hollywood, Leonardo DiCaprio se bucură de o recunoaștere colosală. El a reușit să câștige inimile fanilor de toate vârstele din întreaga lume. De la apariția în Titanic și până în prezent.
Cu toate acestea, atunci când vine vorba de propriile sale preferințe, în viața personală, eroului din Titanic pare să aibă un criteriu fix atunci când vine vorba de viața lui amoroasă. Lucru de care a ținut cont de-a lungul anilor și care a fost a observat recent de fanii acestuia.
Fanii au observat recent la o privire asupra mai atentă asupra vieții sale romantice că toate femeile cu care actorul a fost implicat într-o relație amoroasă par să aibă un lucru în comun: toate au sub 25 de ani.
DiCaprio este în prezent într-o relație cu un model de 21 de ani
DiCaprio, 45 de ani, este în prezent într-o relație cu modelul Camila Morrone, în vârstă de 21 de ani, dar aceasta nu este cu siguranță prima dată când a fost cu cineva cu care are un decalaj considerabil de vârstă.
Pe măsură ce îmbătrânește, femeile cu care alege să fie, par să devină doar mai tinere. Acestea fiind spuse, poate doar modelul Gisele Bündchen a fost poate una dintre femeile din trecut cu care a fost oarecum apropiată de vârsta lui. Cei doi au început să se întâlnească când el avea 26 de ani, iar ea avea 20 de ani. Relația dintre cei doi a durat aproximativ 5 ani, din 2000 până în 2005.
De asemenea, imediat după despărțirea de Bündchen, DiCaprio a început să se întâlnească modelul israelian Bar Rafaeli. Actuala soție lui Adam Levine. Ea avea la acea vreme 20 de ani.
El a avut de asemenea, o relație și cu actorița Blake Lively în 2011, care atunci avea doar 23 de ani, pe când el era cu 13 ani mai mare. Și alte femei cu care Leonardo DiCaprio a fost implicat romantic, urmează același tipar.