Reclamă

Cristina Ștefania, este una dintre cele mai îndrăgite tinere artiste de la noi. Deși și-a început cariera ca simplă dansatoare a unor cântăreți celebrii, bruneta a ajuns cunoscută după ce, Speak a fost surprins împreună cu Libelula.

După ce relația dintre cei doi a devenit publică, aceasta a început să îl însoțească pe iubitul ei la toate concertele. Inițial ca dansatoare, iar apoi Ștefania a început și ea să cânte împreună cu Speak, urmând să își scoată propriile single-uri.

Ștefania, moment jenant în fața tuturor

În urmă cu doar câteva ore, iubita cântărețului a postat pe contul său, un videoclip în care își prezenta machiajul pe care l-a realizat astăzi. În acel timp, stomacul artistei a început să scoată sunete puternice. Se pare că, brunetei îi era foarte foame.

„Ați auzit și voi stomacul? Normal că am dat replay la story și am auzit și eu cât de tare s-a auzit, deci dacă ați auzit..că ați auzit oricum…da, s-a auzit groaznic. Ideea este că îmi e foame, dar nu am mâncat. Mă duc să mânănc, gata.”, a explicat Cristina Ștefania, vizibil rușinată, pe contul ei de socializare.

Ce i-au scris fanii la acel videoclip?

După gafa pe care a făcut-o, nu au întârziat să apară și reacțiile fanilor ei. Mulți dintre aceștia i-au scris că au crezut inițial că sunetul se aude de la ei, nu că ar fi vina vedetei. Iubita lui Speak s-a amuzat copios, citind mesajele persoanelor care o urmăresc pe Instagram.

„Eu am crezut că e stomacul meu!”, i-ar fi scris o internaută într-un mesaj privat.

Ștefania a gafat-o grav pe Instagram! Iubita lui Seak s-a făcut de râs în fața fanilor

După ce și-a anunțat fanii că îi este foame, vedeta le-a și demonstrat acestora că a plecat să mănânce. La scurt timp după incident, Cristina Ștefania a postat un Instastory în care și-a fotografiat prânzul. Aceasta a mâncat niște bruschete cu somon.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro