Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai îndrăgiți și cunoscuți designeri din România, fără niciun fel de îndoială. Multă lume îl cunoaște pentru munca sa atât în țara noastră, cât și peste hotare. Deși ar putea locui în orice colț al lumii pentru tot restul vieții, el nu și-a propus niciodată să părăsească România. Designer-ul are bani de-i poate întoarce cu lopata, la propriu, dar iubește locuri în care a crescut mai mult decât orice pe lume.
Bote, mândru că reprezintă țara
De foarte multe ori, oamenii au ajuns să se întrebe de ce nu se mută din această țară. Ei bine, el nu s-a temut să le ofere un răspuns clar curioșilor. Acesta nu s-a gândit vreodată la varianta de a pleca de aici, pentru că este un patriot adevărat și nu ar vrea să renunțe la ceea ce are aici și nici la toate amintirile.
Spre deosebire de alții, el își iubește țara și este foarte mândru de faptul că o reprezintă peste hotare și că și acum după 37 de ani de carieră este considerat un model. Are emoții chiar și acum, când face un lucru anume în meseria sa și este de părere că în lipsa emoțiilor nu ar mai fi fost un profesionist.
„Sunt un patriot desăvârșit. Imi iubesc tara, oamenii, poporul și sunt foarte mândru ca reprezint aceasta tara. Ma cunoaște toate lumea ca reprezint România. Am emoții și după 37 de ani de cariera. Dacă nu ai avea emoții, nu ai fi profesionist”, a declarat Cătălin Botezatu, într-un interviu.