Cosmin Natanticu și Eliza formează, fără niciun fel de îndoială una dintre cele mai bune echipe de la Asia Express, chiar dacă mai au momente în care o dau în bară. Din cauza unui gest urât pe care l-au făcut acum câteva ediții, ceilalți concurenți i-au votat pe ei să intre în cursa pentru ultima șansă. Din nefericire, au ajuns pe ultimul loc, dar s-au bucurat enorm când au văzut că diamantul era verde, ceea ce înseamnă că au locul asigurat în viitoarea etapă.
Cosmin Natanticu și soția sa, o echipă puternică
Cei doi soți se bucură de o experiență unică și dau tot ceea ce au mai bun, pentru a se clasa pe primele locuri. Asia Express este o reală provocare pentru ei, dar foarte puțini oameni au ideea că Natanticii nu ar fi trebuit să plece împreună pe Drumul Împăraților.
„Înainte să plec, eram super emotivă și după ce am trecut prin toate probele de foc, m-am întors călită. Nu m-am văzut niciodată urcând un munte de două ori. Mă pregătisem pentru greu, dar nu pentru ce se întâmplă acolo. Tehnica de respirație, a lui Wim Hof, m-a ajutat să trec peste momentele dificile. E mai simplă pentru că îți urmărești inspirația și expirația ca și cum urmărești cu gândul”, a povestit Eliza Natanticu.
Actorul a primit propunerea din partea producătorilor de a participa la acest concurs alături de Viorel Dragu sau Costel Bojog, dar a refuzat acest lucru, deoarece știa cât de tare își dorea partenera lui de viață să plece alături de el într-o asemenea aventură. Lucrurile s-au așezat așa cum trebuie, iar Eliza Natanticu și-a împlinit visul de a for concurentă la Asia Express.
„Eu mi-am dorit atât de mult să se întâmple o chestie de asta, încât am spus că mă bucur când ajung acolo. Mi s-au promis lucruri și nu s-au mai întâmplat. Nu am vrut să mă bucur, pentru că îmi era frică că se poate întâmpla ceva neprevăzut”, a mai zis soția comediantului.