Reclamă

Este frumoasă, are un trup bine sculptat la sală, a devenit mămică și se bucură de toată simpatia fanilor ei. Practic, după cum ar spune unii, ea duce o viață lipsită de griji pe culmile fericirii. Realitatea însa nu a fost mereu atât de generoasă cu Anda Adam. Vedeta se bucură astăzi de o carieră excepțională, dar pentru a ajunge la acest nivel a fost nevoie să facă nenumărate sacrificii.

Cu cea mai mare încercare aceasta s-a confruntat pe la începuturile dezvoltării sale. Pe atunci părinții vedetei deciseseră să divorțeze, iar astfel, fosta lui Victor Slav s-a văzut nevoită să rămână în țară, alături de unul dintre părinți.

Acum este celebră și fericită, însă în trecut Anda Adam a avut parte de trauma vieții. Ce i s-a întâmplat vedetei în tinerețe?

Ce relații are acum artista cu familia ei

Părinții focoasei blondine au pus punct mariajului lor când aceasta avea doar patru ani. Vedeta susține că nu a simțit, cel puțin la început, că familia ei s-a destrămat, fiind preocupată în mod evident la acea vârstă de activitățile caracteristice copilăriei.

Șocul emoțional al vedetei a venit odată cu plecarea tatălui ei, imediat după Revoluție, în Australia. Anda își amintește că a fost pusă să aleagă dacă își dorește să rămână alături de mama ei în România sau să plece în străinătate cu tatăl și fratele ei.

Chiar dacă a rămas cu mama ei în țară, fosta lui Victor Slav a menționat că nu i-a fost niciodată interzis să își viziteze tatăl.

„Chiar m-a întrebat dacă vreau să plec cu el, dar, fiind fetiță, eram foarte atașată de mama mea. Țin să specific că puteam pleca oricând la tatăl meu și că niciodată nu mi-a fost restricționat accesul la el”, a mărturisit vedeta.

Cu toate că anii s-au așternut, iar tatăl vedetei și fratele nu s-au mai întors în România, artista susține că relația dintre ei este în continuare una cât se poate de strânsă. Mai ales prin prisma faptului că a devenit bunic, tatăl Andei o sună des pentru a o vedea pe micuța Evelin, fiica vedetei.

Acum este celebră și fericită, însă în trecut Anda Adam a avut parte de trauma vieții. Ce i s-a întâmplat vedetei în tinerețe?

 

De altfel, Anda se înțelege extrem de bine și cu fratele ei care urmează de asemenea să devină părinte. Fosta iubită a lui Victor Slav a declarat că nu a fost tentată vreodată să plece definitiv din România pentru a locui în Australia însă a fost plecată în vizită foarte des.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro