Reclamă

Astăzi, senatorii au dezbătut și au votat proiectul de lege care prevede ca angajații să fie obligați să se vaccineze împotriva coronavirusului, sau să se testeze pe banii proprii. Acest proiect de lege a enervat la culme mai mulți parlamentari, printre care cei de la AUR, iar în ședința de plen au avut loc mai multe incidente. Totuși, fiindcă legea nu a strâns suficiente voturi, nu a trecut de Senat.

Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.

Este important de reținut faptul că ultimul cuvânt îl au de spus deputații, fiindcă forul decizional este la Camera Deputaților. Așadar, dacă deputații vor vota Legea, angajatorii vor putea concedia persoanele care nu se vaccinează la locul de muncă.

Senatorii, împotriva obligativității vaccinării

Nu contează dacă vorbim despre angajați la stat sau la privat, fiindcă proiectul de lege se referă la ambele categorii de locuri de muncă. Astfel, conform proiectului, angajații care refuză să se vaccineze vor putea fi suspendați timp de 30 de zile, fără a fi plătiți. Dacă după 30 de zile aceștia nu decid să se vaccineze, angajatorul îi va putea concedia.

Totuși, angajații pot opta pentru testare, însă acest lucru înseamnă că vor trebui să scoată mulți bani din buzunar, având în vedere că un test PCR este peste 200 de lei, iar un test rapid specializat costă peste 70 de lei.

Ce prevede proiectul de lege

-propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

-personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

-personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

-se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi.

-și vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli.

-costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice.

Scandal monstru în Parlament

Fiindcă mulți politicieni nu sunt de acord cu această Lege, în Parlament a avut loc un scandal monstru. De exemplu, senatorul PSD, Streinu Cercel, a anunțat că nu susține acest proiect fiindcă este greșit conceptual.

 „Atât cei vaccinați, cât și cei nevaccinați se pot infecta la fel de ușor. Noi introducem discriminare prin vaccinare”, a declarat Cercel, în plenul Senatului.

Claudiu Târziu, de la AUR, a declarat că parlamentarii votează împotriva poporului, ceea ce înseamnă că România se întoarce la dictatură.

Nici Diana Șoșoacă, senator independent, nu a stat departe de acuzațiile grave. Aceasta susține că numai evreii erau obligați să prezinte un act atunci când voiau să intre în alimentară.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro