Mario Fresh și Alexia Eram au avut o poveste de dragoste desprinsă din povești. Cei doi s-au cunoscut când se așteptau cel mai puțin și sigur a fost dragoste la prima vedere. Chiar dacă aveau vârste fragede când i-a lovit săgeata lui Cupidon, Mario și fiica Andreei Esca aveau planuri serioase de viitor.
Alexia Eram și Mario s-au combinat cu ajutorul Andreei Esca
Mario și Alexia Eram au fost oamenii potriviți la momentul potrivit. Artistul și Alexia Eram au rezonat perfect și chiar dacă în ultima perioadă au dat din ce în ce mai multe semne că nu se mai înțeleg la fel de bine ca în trecut și că nu mai sunt împreună, începutul relației lor merită oricând povestit. Cea care a complotat cu Cupidon și i-a făcut cunoștință lui Mario Fresh cu Alexia Eram a fost Andreea Esca.
”În mai 2016, când Alex Velea a lansat piesa «Ziua mea». Eu știam că urma să mergi la lansare și ți-am spus că, dacă este Mario acolo, să mă chemi. Pentru că mie îmi plăcea de Mario ca artist”, a spus Alexia Eram. Acolo, ai pus-o pe Antonia să-mi facă cunoștință cu el. Am stat de vorbă cu el toată seara. Când am plecat, m-a întrebat care este contul meu de Instagram și dacă vreau să îmi dea numărul lui sau dacă vreau să i-l dau eu pe al meu”, povestea Alexia într-o discuție cu mama ei.
Ce sacrificii a făcut fiica Andreei Esca în relația cu Mario?
Alexia Eram a fost nevoită să răspundă cu maximă sinceritate la o mulțime de întrebări, printre care și unele legate de viața sentimentală. Alexia a dat cărțile pe față și a recunoscut ce nu poate ierta niciodată la cel de lângă ea și a spus și ce așteptări a avut de la Mario, dar nu s-au întâmplat niciodată.
”Credeam că vine cu flori şi nu a venit. Sau am făcut o cină şi speram să îmi aducă micul dejun la pat. (…) Nu accept să mă înşele şi să mă mintă. Comunicarea este foarte importantă. Dar decizia finală o iau doar dacă ştiu sigur că s-a întâmplat ceva. Dacă nu m-aş mai simți iubită, aş încheia relația.”, a spus Alexia Eram.