Nicole Cherry se apropie cu pași repezi de momentul în care o va aduce pe lume pe micuța Anastasia. Artista este nerăbdătoare să o țină în brațe pe fetița ei și de abia așteaptă provocările de la orizont. Cireșica nu își face prea multe griji, mai ales că știe că iubitul ei va fi mereu lângă ea.
Nicole Cherry are toate șansele să nască de ziua ei
Nicole Cherry a spus cu fiecare ocazie pe care a avut-o că este o norocoasă că are o astfel de sarcină lipsită de probleme si de pofte. Faptul că cea mică are toate șansele să se nască chiar de ziua ei, este cel mai frumos cadou pe care putea să-l primească Nicole vreodată. Cireșica are multe de învățat despre viața de mamică, dar un lucru știe sigur. În ceea ce o privește pe fetița ei, Nicole Cherry nu are de gând să o arate în social media. Cel puțin nu în primele luni. Nicole Cherry și-a liniștit fanii și i-a asigurat ca vor fi printre primii care vor afla de venirea pe lume a micuței Anastasia, dar vor trebui să se mulțumească cu o poză cu piciorușul sau mânuța.
”Simt că e mai bine să crească puțin. Nu îmi place ideea să o afișez încă din prima zi de viață.”
Cu ce probleme se confruntă artista pe ultima sută de metri?
Nicole a încercat să le prezinte fanilor și partea mai puțin plăcută din etapa sarcinii. Tot pe Instagram, Cireșica a vorbit și despre momentul în care va avea loc marele eveniment din viața ei. Artista își dorește din suflet ca la anul să se căsătorească cu Florin și, de ce nu, să aibă petrecere dublă.
”Am niște cearcăne de toată frumusețea pentru că nu prea mai dorm noaptea. Adorm foarte greu și dacă mă trezesc peste noapte, iar adorm foarte greu și…s-a dus somnul ăla frumos și lin pe care îl aveam înainte și cred că pentru mult timp de acum încolo”, a mărturisit Nicole Cherry pe pagina ei de Instagram.