Abi este cunoscut în mediul online și nu mai are nevoie de prezentare. Artistul a rupt toate topurile cu piesele lui și este mândru că a reușit totul pe cont propriu. Abi nu prea vorbește despre viața lui personală, iar cei care îl urmăresc au respectat asta mereu. Fanii lui Abi știu că între el și Velea au fost mereu situații tensionate și sunt departe de a se fi terminat.
Abi, vorbe dure la adresa lui Alex Velea
Abi și Alex Velea nu au fost niciodată prieteni. Cei doi și-au aruncat mereu săgeți unul către altul. Fanii se așteptau ca Velea să cedeze primul, fiind mai matur, dar lucrurile au degenerat. Velea și-a făcut deja un renume că se ceartă destul de des cu cei mai tineri decât el. Anul acesta, la început, Velea a rupt orice legătură cu Mario Fresh și cu Lino și nici nu vrea să mai audă de ei. Antonia, soția sa, i-a luat mereu apărarea și a fost mai vocală ca niciodată pe Instagram.
Abi l-a atacat de data asta pe Velea foarte subtil. Artistul nu a făcut nicio declarație pompoasă, ci a ales să se exprime liber într-un vlog. Artistul și Bie Adam au fost în Dubai și au filmat un vlog despre cum arată un hotel de o stea comparativ cu unul de cinci stele. Așa cum era de așteptat, artistul a stat în cel de cinci stele, iar când a prezentat toate camerele, a vrut să facă o precizare. Apartamentul închiriat de Abi avea și o cameră de serviciu și a ținut să precizeze că acolo l-ar ține pe Velea pentru că este o cameră pentru menajere.
Cum a început scandalul dintre cei doi?
Scandalul dintre Abi și Velea pare că va mocni mereu la foc mic. Cei doi și-au aruncat tot timpul vorbe dure în online și au lansat piese unul despre altul. La fel ca Abi și Alex s-a legat mereu de numele lui. Ultima dată, Velea a vorbit despre Abi la un podcast unde a spus ca niciodată nu și-ar lăsa copiii să ascunde piesele lui Abi.
„A vorbit și de Antonia, că îi este dor de Vincenzo și celălalt copil. Știi ce durere i-ai provocat cu «celălalt copil»? Dar tu ești mizer! Tu oricum n-ai respect, bun simț. Cineva din familia ta a sunat de la pușcărie, că «se ridică neamul». Dar suntem în 2020, nu se mai bate lumea. Tu, Abi ești un copil-problemă. Nu înțeleg de ce exiști în mediul ăsta. Ai ajuns la o masă, unde era și Anamaria Prodan. Ai lăsat să se înțeleagă că s-a terminat… ce s-a terminat? Femeia nici nu te cunoștea. Ai încercat să inventezi un scandal. Noi n-am avut nici măcar o convorbire. Cu Vincenzo am o relație mai mult decât decentă, putem să mâncăm la aceeași masă”, a spus Alex Velea în urmă cu ceva timp despre Abi.