Oana Zăvoranu postează zilnic zeci de mesaje pe rețelele sociale. În cele mai multe dintre acestea, vedeta le critică pe rivalele sale, pe care i s-a pus pata de mai multe ori. De cele mai multe ori, vedeta nu stă prea mult să le verifice și le publică imediat după ce le-a redactat. Astfel că multe dintre acestea conțin greșeli de scriere, pe care fanii le-au observat imediat.
Oana Zăvoranu s-a enervat
Zăvo nu a fost iertată de interuți, pentru că a făcut greșelile respective. Imediat ce le-au remarcat, unii au început să o asalteze cu mesaje spunându-i, cel mai probabil, că nu a scris corect anumite cuvinte. Tocmai din acest motiv, vedeta nu a mai rezistat și le-a explicat tuturor de ce uneori se mai regăsesc mici greșeli în postările sale.
Actrița de la Antena 1 este o femeie foarte ocupată, care mai are și alte treburi în afară de a petrece timp pe social media. De aceea, câteodată scrie repede ceva, postează și nu ma verifică. Cârcotașii nu au putut sta cu mâinile în sân și au tras-o la răspundere, exact așa cum au procedat și cu Oana Roman. La rândul ei, rivala artistei a fost criticată de internauți, pentru că a greșit forma verbului a fi.
Ea speră ca prin intermediul acestei postări, gurile rele să înțeleagă de ce mai are și greșeli în textele sale. Din câte se pare, Oana Zăvoranu are lucruri mai importante de făcut decât să stea să corecteze. Este de părere că este cel mai important ca oamenii să înțeleagă ideea și nimic mai mult.
”Hai să lămurim ceva. Și zic doar o dată! Am multe greșeli de scris, că scriu repede, că mai am și altele de făcut, nu doar postări pe Instagram. Important e să prindeți ideea (…) N-am timp de corectat.”, a explicat vedeta.