Bogdan Mocanu a reușit să le atragă atenția tuturor fanilor săi de pe rețelele sociale, după ce a postat o imagine de senzație cu un copil. Se pare că fostul concurent de la Puterea Dragostei este și el pregătit să devină tată pentru prima dată. În urmă cu doar câteva zile, artistul a susținut că în maxim un an și jumătate își dorește și el un copil alături de femeia cu care este într-o relație în clipa de față.
Bogdan Mocanu, ipostază de senzație pe social media
După despărțirea de Andra Voloș, Bogdan Mocanu a reușit să își găsească liniștea în brațele unei alte femei, despre care nici până acum nu a dat prea multe detalii. El a susținut doar că s-au cunoscut pe Instagram și a postat o imagine cu aceasta, în care a avea o cagulă pe față, pe care ulterior a decis că ar fi mai bine să o șteargă. Preferă ca nimeni să nu știe cine este iubita lui, cel puțin nu momentan.
În urmă cu doar câteva ore, prietenul lui Jador a postat o imagine cu un copil, în dreptul căreia le-a cerut o părere celor care îl urmăresc pe Instagram. Mocanu i-a întrebat pe aceștia cum îi stă, iar reacțiile lor nu au întârziat să apară. Cele mai multe comentarii sunt unele pozitive, în care oamenii îi transmit că îi stă foarte bine, că va fin un tătic minunat și că ar trebui să facă și el unul cât mai curând. În plus, el a primit și o serie de sfaturi din partea internauților, care i-au transmis să aibă grijă cu ce femeie face un copil.
„Fiți sinceri, cum îmi stă? ?”, a scris Bogdan Mocanu în dreptul imaginii de pe Instagram.
„Preaaaa bineee?”, „Foarte frumos! Sunteți minunați ❤️❤️?”, „Cel mai adorabil și tare tătic vei fii❤️❤️„, „Foarte bine fa si tu unu dar ai grija cu ce persoana”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor.