Alexandra Stan a fost zilele acestea invitată în cadrul unei emisiuni de televiziune, unde a dat detalii cutremurătoare despre traumele pe care le-a avut din cauza fostului său impresar, Marcel Toader. Acum câțiva ani, artista a primit o bătaie soră cu moartea din partea bărbatului, pentru care ea susține că nici acum nu și-a primit pedeapsa pe care a meritat-o, de fapt. Ea este de părere că Marcel ar fi trebuit să facă pușcărie pentru faptele sale, dar nu s-a întâmplat lucrul acesta.
„Am renunțat de frică și pentru că nu aveam cum să demonstrez”
Oricât ar fi încercat să uite de întâmplările care i-au marcat viața, frumoasa vedetă nu a reușit. Au trecut mai bine de opt ani de când Alexandra Stan și-a făcut apariția cu vânătăi pe față și pe corp, susținând că a fost lovită cu bestialitate de către managerul ei de la vreme respectivă. Nu a fost vorba despre agresiunea fizică așa cum a crezut toată lumea, ci și despre o agresiune verbală.
„M-a bătut cu pumnii. Am trecut prin asta și m-a marcat. A fost crunt, m-am trezit la realitate, am realizat cine erau oamenii cu care am lucrat. Tata începuse să îmi spună câți bani se luau pe concert, auzea lucruri și mi-a spus adevărul. Dar eu credeam că el minte. De fapt, el nu mințea, s-a dovedit ulterior. Am fost în Austria la un tip. El mi-a recunoscut că luau bani la negru. Am început să le zic, au început tensiunile. Marcel, cu care trăiam zi de zi, începuse să se comporte foarte urât cu mine. Agresiunea asta începe psihic, îmi spunea că arăt urât, că nu sunt în stare să cânt”, a povestit Alexandra Stan.
În plus, artista a mai vorbit și despre faptul că i-au fost furate milioane de euro, despre care nu avea nici cea mai mică idee. Marcel Prodan a refuzat să îi arate contractele și încasările, așa cum ar fi făcut orice manager la cererea artistei. Vedeta a dat de niște mail-uri din care reieșea clar că as fost păcălită și că i s-au luat sume de bani pentru care muncise din greu.
„Și-au dat seama că s-a trezit proasta. Ne certam de câteva luni pe subiectul ăsta. Ne-am și înjurat, am fost agresivă din punct de vedere verbal. Nu mi-au arătat contractele, încasările. Am văzut mailuri care demonstrau că mi s-au furat niște milioane de euro”, a adăugat vedeta.